
Condițiile Moscovei pentru o întâlnire cu Zelenski. Rusia respinge trupe europene în Ucraina
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a pus sub semnul întrebării legitimitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a semna eventuale acorduri de pace, în cazul unei întâlniri cu liderul rus Vladimir Putin. Tot azi, el a avertizat că Moscova nu va accepta în niciun fel desfășurarea unor trupe europene pe teritoriul Ucrainei.
„Președintele nostru este gata să se întâlnească, inclusiv cu domnul Zelenski, cu condiția ca toate problemele ce necesită examinare la nivel înalt să fie rezolvate, iar experții și miniștrii să pregătească recomandările necesare. De asemenea, trebuie clarificat dacă persoana care semnează acordurile de partea ucraineană are legitimitatea necesară”, a spus Lavrov într-o conferință de presă, citat de Kommersant.
În ianuarie, Putin declarase că Zelenski „nu are dreptul să semneze un tratat de pace” din cauza nelegitimității sale, menționând totodată că Rusia este dispusă să negocieze „cu oricine”. Mandatul lui Zelenski a expirat pe 21 mai 2024, iar alegerile prezidențiale nu au fost organizate din cauza legii marțiale.
Condițiile pentru un posibil dialog
Pe fondul negocierilor, Lavrov insistă ca Rusia să aibă drept de veto asupra garanțiilor de securitate occidentale pentru Ucraina și nu va accepta soluții negociate fără participarea sa. „Rusia va fi de acord cu garanțiile de securitate pentru Ucraina doar dacă acestea implică participarea egală a unor state precum China, SUA, Regatul Unit și Franța”, a subliniat ministrul rus.
Lavrov a menționat că cel mai bun cadru pentru garanțiile de securitate ar fi bazat pe discuțiile purtate între Moscova și Kiev în 2022, care includeau propunerea ca Ucraina să devină un stat neutru în schimbul garanțiilor internaționale de securitate din partea membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU . Această propunere a fost respinsă de Ucraina, care a considerat-o inacceptabilă, deoarece ar fi permis Rusiei să aibă un control efectiv asupra oricărei reacții militare în cazul unui atac.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis recent că ar fi dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin, însă doar după ce va exista un acord privind garanțiile de securitate pentru Ucraina. Zelenski a menționat că o astfel de întâlnire ar putea avea loc în Elveția, Austria sau Turcia, în timp ce Putin a propus ca singura opțiune să fie Moscova.
Rusia consideră „inacceptabilă” trimiterea unui contingent militar european în Ucraina
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat joi, la Moscova, că prezența unui contingent militar european în Ucraina ar fi „inacceptabilă” pentru Rusia. Declarația sa a venit în contextul discuțiilor privind garanțiile de securitate pe care Occidentul ar putea să le ofere Kievului.
„O intervenție străină pe o parte a teritoriului ucrainean ar fi total inacceptabilă pentru Rusia”, a afirmat Lavrov la finalul discuțiilor purtate cu omologul său indian. Ministrul rus de externe a acuzat Ucraina că nu ar fi interesat ă de o „soluționare justă și durabilă” a conflictului declanșat în 2022, în urma invaziei ruse.
„Regimul ucrainean și reprezentanții săi (...) demonstrează în mod evident că nu sunt interesați de o soluționare justă și durabilă”, a adăugat Lavrov, într-un moment în care diplomația internațională își intensifică eforturile, sub impulsul președintelui american Donald Trump, relatează RFI .
Tonul dur al lui Medvedev
Pe aceeași temă, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse și fost președinte al Rusiei, a reacționat într-un mod mult mai agresiv . Într-o postare pe X (fosta Twitter), acesta a atacat Franța, folosind un limbaj jignitor.
„Cocoșul galic fără creier nu poate renunța la ideea de a trimite trupe în «Ucraina». S-a spus clar: NU vor fi trupe NATO ca forță de menținere a păcii. Rusia nu va accepta o astfel de «garanție de securitate». Dar pasărea răgușită și patetică continuă să cânte pentru a dovedi că este regele cotețului”, a scris Medvedev.
Sursa: adevarul.ro