Conducta Nord Stream 2 a fost umplută cu gaze naturale, pentru prima dată

Conducta Nord Stream 2 a fost umplută cu gaze naturale, pentru prima dată

Operatorul controversatei conducte Nord Stream 2 a anunţat luni demararea operaţiunii de umplere cu gaz, pentru prima dată, transmite DPA.

Luna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Pentru ca livrările să înceapă, conducta trebuie umplută cu gaze naturale.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Un grup de parlamentari europeni a cerut luna trecută Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creşterea preţurilor gazelor naturale din Europa, apreciind că suspectează compania rusă de manipularea pieţei. Ei au suspiciuni faţă de "eforturile Gazprom de a face presiuni" asupra Europei pentru a aproba lansarea mai rapidă a gazoductului Nord Stream 2.

Într-o scrisoare din 16 septembrie adresată Comisiei Europene, aproximativ 40 din cei 700 de parlamentari europeni au informat că suspectează Gazprom că ar fi acţionat pentru majorarea preţurilor gazelor naturale.

"Cerem Comisiei Europene să deschidă urgent o investigaţie privind posibila manipulare deliberată a pieţei de către Gazprom şi potenţiala încălcare a reglementărilor UE privind concurenţa", se arată în scrisoare.

Executivul comunitar a confirmat primirea scrisorii şi a anunţat că va răspunde în timp util.

Oficialii din Parlamentul European citează o serie de incidente, inclusiv recentele închideri ale unor facilităţi de producţie ale Gazprom şi au anunţat că firma a refuzat să rezerve capacităţi de transport a gazelor naturale prin conductele existente.

"Toţi aceşti factori ne permit să suspectăm să avansul record al preţurilor gazelor naturale din Europa din ultimele săptămâni ar putea fi rezultatul direct al manipulării deliberate a pieţei de către Gazprom", se arată în scrisoare. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...