Conflictul dintre Zelenski și Orban se acutizează. Ungaria este acuzată de „banditism” după sechestrarea unui transport bancar ucrainean de milioane de dolari și aur

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a catalogat drept „banditism” sechestrarea a zeci de milioane de dolari în numerar și aur dintr-un convoi al unei bănci de stat ucrainene aflat în tranzit prin Ungaria.

Volodimir Zelenski FOTO: EPA EFE

Volodimir Zelenski FOTO: EPA EFE

Ungaria a blocat un transport de numerar și aur aparținând Ucrainei, evaluat la aproximativ 82 de milioane de dolari, pe motiv de suspiciuni de spălare de bani, potrivit The Guardian.

Convoiul transporta valori din Viena, Austria, către Ucraina, în baza unui contract internațional între Raiffeisen Bank International AG și Oschadbank. Oficialii ucraineni afirmă că transportul avea documentația completă și era autorizat conform procedurilor vamale europene.

Transportul, interceptat săptămâna trecută pe teritoriul Ungariei , includea 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kg de aur. Autoritățile ungare au ordonat păstrarea bunurilor în custodie pentru până la 60 de zile, în timp ce autoritatea fiscală investighează cazul.

Ucraina acuză autoritățile ungare că au desfășurat o operațiune de tip militar pentru interceptarea convoiului. TEK ar fi folosit un transportor blindat (APC), iar agenții erau înarmați cu mitraliere și lansatoare de grenade, deși se știa că angajații băncii erau civili neînarmați.

Incidentul survine în contextul unui conflict între Ucraina și Ungaria legat de livrările de gaze. Budapesta și Slovacia au acuzat Kievul că întârzie intenționat reparațiile unei conducte lovite aparent de o dronă rusească.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a catalogat acțiunea guvernului condus de Viktor Orbán drept „banditism” și a cerut implicarea liderilor europeni.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 DOCUMENT Cine din servicii o fi dat drumul la chestia asta? Și ce o fi atât de grav?

2 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

3 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

4 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

5 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?