Consilierii prezidenţiali Diaconescu şi Chifu s-au întâlnit cu liderii Partidului Liberal Reformator

Consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu şi Iulian Chifu s-au întâlnit, la Chişinău, cu liderii Partidului Liberal Reformator (PLR) din Republica Moldova, pentru discuţii despre "evoluţia situaţiei social-politice din Republica Moldova" în contextul alegerilor legislative din toamna acestui an.

Cristian Diaconescu (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Părţile au discutat evoluţia situaţiei social-politice din Republica Moldova, în contextul viitoarelor alegeri parlamentare din toamna acestui an. Totodată, consilierii preşedintelui român au venit cu un mesaj de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova şi au încurajat accelerarea semnării Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană. În acest context, emisarii lui Traian Băsescu au menţionat că România va rămâne un partener strategic al ţării noastre în promovarea proiectelor pro-europene", se spune într-un comunicat de joi al acestei formaţiuni, postat pe portalul Unimedia.

PLR, al cărui preşedinte este deputatul Ion Hadârcă este un partid de centru-dreapta, cu reprezentare parlamentară, desprins din Partidul Liberal din Republica Moldova şi care face parte din coaliţia guvernamentală de la Chişinău, trei dintre membrii săi fiind miniştri în Executivul condus de premierul Iurie Leancă.


.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Controversatul Gabriel Ciprian Ene, Secretar General al Guvernului la propunerea PSD

5 Experimente Starlink în bazele MApN de lângă Brașov?