Consiliul Concurenţei investighează Orange şi RCS&RDS pentru abuz de poziţie dominantă

Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Orange România, respectiv RCS&RDS, pe piaţa serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, vineri, AGERPRES.

Autoritatea de concurenţă deţine indicii că, fără a avea o justificare economică, fiecare dintre cele două companii a impus un tarif excesiv, cel puţin pentru o parte dintre consumatorii săi, pentru emiterea avizului necesar pentru autorizarea executării construcţiei.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul companiilor Orange şi RCS&RDS, documentele ridicate aflându-se în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigaţie.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor relevante în vederea clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate, precizează autoritatea pentru concurenţă.

Pentru a obţine autorizaţie de executare a unor lucrări de construcţii sunt necesare avize de la administratorii/furnizorii de reţele, numite avize de amplasament. Aceste avize, enumerate în certificatul de urbanism, sunt necesare pentru a se asigura că acea construcţie propusă nu afectează în nici un fel reţelele deţinute de aceştia.

În primăvara acestui an, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Telekom Romania Communications SA pe piaţa serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …