Consiliul Europei împotriva Rusiei: Turcia s-a abţinut

Turcia s-a "abţinut" vineri la votul vizând suspendarea Rusiei din Consiliul Europei ca răspuns la invazia Ucrainei, a indicat ministrul turc de externe, Mevlut Casuvoglu, citat de AFP.

"În cursul votului de la Strasbourg (sediul Consiliului Europei), Turcia a ales să se abţină. Nu dorim să tăiem dialogul" cu Rusia, a justificat Mevlut Casuvoglu într-un interviu acordat postului NTV.

Cu toate acestea, Ankara a considerat în mod repetat "inacceptabilă" invazia rusă a Ucrainei.

Potrivit revistei germane Der Spiegel, Turcia este singurul membru al organizaţiei paneuropene care s-a abţinut, Armenia şi Rusia au votat contra şi restul ţărilor (42), pentru, suspendarea Moscovei.

Azerbaidjanul nu a participat la vot, adaugă săptămânalul fără a preciza sursa.

De la invadarea Ucrainei, este prima sancţiune de acest ordin pronunţată de o organizaţie internaţională din care Rusia este membră.

Turcia, membră a NATO şi cu ieşire la Marea Neagră la fel ca cei doi beligeranţi, face paşi de echilibristică de la începutul ostilităţilor.

Ankara, care şi-a oferit medierea pentru a încerca să evite un conflict între Moscova şi Kiev, încearcă să-şi gestioneze relaţiile cu cele două capitale.

Considerată un aliat al Ucrainei - căreia i-a vândut în special drone militare - este foarte dependentă şi de Rusia, de la care a achiziţionat un sistem de apărare antirachetă, precum şi gaze şi cereale.

Cu toate acestea, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a considerat marţi operaţiunea rusă din Ucraina "inacceptabilă" şi a criticat vineri "lipsa de determinare" a Uniunii Europene şi NATO în sprijinul lor pentru Ucraina.

"Tot ce fac ei este să ofere sfaturi şi recomandări Ucrainei fără a-i oferi un sprijin real", a denunţat şeful statului turc, vorbind de "teatru".

Pe de altă parte, Turcia a refuzat până în prezent să accepte cererea Ucrainei de a închide strâmtoarea Dardanele, deci accesul la Marea Neagră, navelor ruse.

Ankara controlează accesul la Marea Neagră prin Tratatul de la Montreux, semnat în 1936, care garantează libera circulaţie a navelor comerciale pe timp de pace şi îi acordă dreptul de a bloca navele de război în anumite circumstanţe, în special dacă Turcia însăşi este ameninţată.

"Experţii noştri studiază dacă există o stare de război din punct de vedere legal", a făcut cunoscut vineri Mevlut Casuvoglu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /