Constanța: Navă cu migranți, interceptată de Garda de Coastă în apropierea țărmului românesc al Mării Negre

Două nave ale Gărzii de Coastă au interceptat, duminică noaptea, un pescador suspect de migrație ilegală la bordul căruia se aflau mai multe persoane, după ce, săptămâna trecută, o altă ambarcațiune cu aproximativ 70 de migranți la bord a fost depistată de autorități.

Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, subinspectorul Alexandru Ion, a declarat luni, pentru AGERPRES, că două nave de patrulare din cadrul Grupului de Nave Mangalia au fost mobilizate în noaptea de duminică pentru a se deplasa într-un raion situat la aproximativ 23 de mile marine travers de portul Mangalia, după ce, în jurul orei 20,45, Sistemul Integrat de Supraveghere la Marea Neagră (SCOMAR) a detectat un pescador suspect navigând din apele internaționale spre țărmul României.

"Centrul de Coordonare pentru Salvarea Maritimă (M.R.C.C. Constanța) a inițiat intervenția S.A.R. (Căutare și Salvare), iar navele Gărzii de Coastă au interceptat și escortat spre port ambarcațiunea clandestină ce avea arborat pavilionul românesc, dar fără a fi inscripționat vreun nume. La bordul navei se află între 45-50 de persoane a căror naționalitate va fi stabilită la sediul Grupului de Nave Mangalia", a spus Alexandru Ion.

Un motor-yacht sub pavilion Turcia având la bord 69 de migranți clandestini, de naționalitate irakiană, a fost interceptat, la sfârșitul săptămânii trecute, de o navă de patrulare a Gărzii de Coastă pe Marea Neagră, în apele teritoriale românești, la o distanță de 10 mile maritime travers de Portul Mangalia.

AGERPRES / (AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Irina Poenaru)


populare
astăzi

1 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

2 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi, prețurile mai mici”

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...