Consultanţi: Piaţa hotelieră din România şi-ar putea reveni în partea a doua a anului 2021

Consultanţi: Piaţa hotelieră din România şi-ar putea reveni în partea a doua a anului 2021

Piaţa hotelieră din România ar putea începe să-şi revină în a doua jumătate a acestui an, susţinută de un avans al turismului internaţional, sunt de părere consultanţii Colliers, în raportul anual de specialitate, dat publicităţii vineri,

"Unii dezvoltatori şi-au continuat proiectele din zona de ospitalitate şi au găsit modalităţi de a negocia cu băncile finanţatoare, confirmând încrederea pe termen lung în această piaţă a unor jucători cu o situaţie financiară robustă. Astfel de exemple sunt hotelul Moxy, deschis în iulie 2020, în Centrul Vechi al Bucureştiului de către grupul Apex, şi Ibis Style City Center, de 150 de camere, situat pe strada Ştirbei Vodă, deschis de Dentotal în colaborare cu hotelurile Accor, în iunie 2020. Chiar şi în timpul pandemiei, noutatea unui brand, designul atractiv şi un bun raport calitate-preţ, a atras un grad de ocupare de 20-30% în timpul săptămânii şi de 45-50% în weekend-uri. În ceea ce priveşte proiectele viitoare, există încă puţine hoteluri în lucru, iar mărcile caută locaţii bune pentru a se afilia. De exemplu, lanţul Accor a semnat un nou acord de management cu Alexandra Residence Design pentru construirea unui nou hotel sub brandul Ibis, cu 144 de camere, un SPA şi un centru de evenimente de 1.000 de metri pătraţi", susţin specialiştii.

Conform sursei citate, până la sfârşitul anului 2021, sunt aşteptate deschiderea hotelului Ibis Airport (85 de camere) şi a noului hotel de lux Autograph Collection by Marriott din centrul vechi al Bucureştiului (217 camere). Alte proiecte includ: un nou brand sub brandul Accor (100 de camere), Corinthia Grand Hotel du Boulevard (50 de camere) sau reconversia Palatului Oscar Maugsch, vândut recent de BCR unui grup de investitori din industria hotelieră, şi sunt aşteptate să îşi anunţe strategia în viitorul apropiat.

La nivelul Bucureştiului, gradul de ocupare a continuat să fie redus, de 10-15%, ţinând cont de faptul că oraşul nu reprezintă o opţiune tradiţională de vacanţă de vară, fiind preferat mai degrabă pentru călătoriile de afaceri.

"Venitul mediu zilnic pe cameră disponibilă (ADR) a fost, de asemenea, afectat, dar într-o măsură mai mică. Media ADR între iunie şi august a scăzut cu 20-25%, comparativ cu media înregistrată în 2019, în aceeaşi perioadă, atingând un nivel de 250 lei/cameră/noapte. Mai mult, rezultatul combinat al limitărilor de călătorie şi al regulilor guvernamentale privind distanţarea socială au contribuit la amânarea sau anularea multor evenimente, conferinţe sau convenţii de nivel înalt, care au dus direct la scăderea călătoriilor pentru afaceri şi agrement. Pandemia a schimbat fundamental experienţa clienţilor şi anumite tipuri de călătorii, precum summit-urile, care ar putea să nu mai revină niciodată pe deplin la nivelurile pre-pandemie. Cum va dura ceva timp până când şi călătoriile de afaceri internaţionale îşi vor reveni, turismul local va continua să joace acum mai mult decât oricând un rol foarte important. Schimbările operaţionale, în special legate de sănătate, curăţenie şi flexibilitate şi folosirea spaţiilor exterioare vor fi în prim-plan", se arată în raportul Colliers.

În viziunea consultanţilor, măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, precum purtarea măştii, prezentarea unui test PCR cu rezultat negativ sau a adeverinţei de vaccinare împotriva coronavirusului sunt "ingrediente necesare pentru ca industria turismului şi a ospitalităţii să recâştige o oarecare vitalitate".

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 67 de ţări şi peste 15.000 de specialişti care oferă consultanţă de specialitate pentru chiriaşi, proprietari şi investitori. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”