Copiii sunt obligați să-și sacrifice propria familie pentru părinții bătrâni? Dilema care a împărțit internetul
Cât de mult sunt datori copiii să se sacrifice pentru părinții ajunși la bătrânețe? Întrebarea a stârnit discuții pe Facebook, după ce un utilizator a prezentat cazul unei persoane vârstnice care nu mai poate locui singură, dar al cărei copil are deja propria familie, un serviciu și un apartament în care nu există suficient spațiu pentru încă un membru. Situația ridică problema responsabilității față de părinți, a presiunii exercitate asupra copiilor adulți și a limitelor dincolo de care îngrijirea celor dragi poate afecta viața de familie.
Discuția a fost lansată de un utilizator Facebook, care a prezentat cazul unui părinte vârstnic ce nu mai poate trăi singur. „De ce unii consideră că, dacă nu îți iei părintele în casă, ești automat un copil nerecunoscător?”, întreabă acesta, punând în discuție și efectele unei asemenea decizii asupra căsniciei și copiilor.
„Nu am adus copii pe lume ca să-mi fie servitori”
Postarea a provocat reacții puternice, inclusiv din partea unor persoane care au trecut prin experiența îngrijirii unui părinte bolnav. Dincolo de reproșurile privind lipsa de recunoștință, comentariile au adus în discuție epuizarea îngrijitorilor, dificultățile financiare și situațiile în care copiii adulți nu pot renunța la serviciu pentru a-și supraveghea permanent părinții.
De exemplu, o utilizatoare a povestit experiența soacrei sale, care și-a îngrijit mama bolnavă timp de zece ani, perioadă în care a fost nevoită să renunțe la serviciu: „Nu a putut să lucreze, așa că au depins în totalitate de venitul soțului în toți acei ani. Nu și-a văzut niciunul din cei trei copii la ceremonia de absolvire a facultății, nu și-a văzut prima nepoțică până la vârsta de trei ani. Pe scurt, nu a avut viață, concediu, zi liberă, nu și-a permis să o doară ceva, să nu poată să fie acolo timp de zece ani!”
Femeia a relatat că, la împlinirea vârstei de 80 de ani, soacra sa a convocat familia și le-a cerut celor apropiați să nu repete experiența ei: „Când nu va mai fi bine, să îi promitem de acum că va fi în grija unui azil și că nimeni nu își va pune viața pe pauză pentru ea”.
O altă utilizatoare a prezentat situația propriei familii, în care patru nepoți încearcă să organizeze îngrijirea bunicii diagnosticate cu demență. Părinții acestora au murit, iar nepoții locuiesc în țări diferite sau au propriile obligații familiale și financiare. Deși au angajat o persoană care să o îngrijească pe bunică, sunt criticați de rude pentru că nu se întorc acasă. „Toți se așteaptă ca noi să ne lăsăm viața pe care o avem, să ne întoarcem acolo”, a scris femeia, întrebând dacă nepoții greșesc, deși continuă să se ocupe de îngrijirea bunicii.
Și costurile serviciilor specializate au fost invocate în discuție. „Mulți tineri nu își permit să plătească mii de lei pe lună pentru un centru sau o îngrijitoare, iar statul nu oferă soluții reale. Când intervine neputința financiară, problema devine cu adevărat o dramă pentru ambele generații”, a comentat o utilizatoare.
În schimb, alte persoane consideră că responsabilitatea față de părinți nu poate fi pusă în discuție doar prin prisma dificultăților materiale. O femeie care și-a îngrijit mama timp de 15 ani în propria locuință, în paralel cu creșterea celor cinci copii și cu serviciul, a scris: „Prețuiți-vă părinții până îi aveți. Lipsa lor doare tare, chiar dacă sunt bătrâni și de multe ori năzuroși, dar sunt ai voștri”.
O altă participantă la discuție a povestit cum ea și sora sa le-au construit părinților o casă în apropierea propriilor locuințe. Timp de peste zece ani, întreaga familie s-a implicat în îngrijirea acestora, de la cumpărături și vizite medicale până la mesele petrecute împreună. „Eu cred că au fost fericiți, pentru că eu, sora și nepoții lor am fost foarte fericiți avându-i alături până în ultimul ceas”, a scris femeia.
Au existat însă și părinți care au spus că nu vor să le ceară copiilor un asemenea sacrificiu. „Nu am adus copii pe lume ca să-mi fie servitori și să-i chinui!”, a comentat o femeie, explicând că nu ar accepta să sacrifice liniștea și fericirea propriilor copii.
O altă utilizatoare, în vârstă de peste 70 de ani, a relatat că ea și soțul ei au hotărât să se mute într-un centru de îngrijire atunci când nu se vor mai putea descurca singuri. „Știu din propria-mi experiență că, oricât ți-ai iubi părinții, este foarte greu să-i îngrijești când nu se mai pot mișca din pat. Și nu le poți oferi o îngrijire calificată.”
Dincolo de pozițiile opuse, un comentariu a formulat o întrebare care mută discuția de la obligația de a locui împreună la responsabilitatea de a asigura îngrijirea necesară: „Cum pot să mă asigur că e în siguranță, îngrijit și respectat, fără să-mi distrug familia pe care tot părinții m-au învățat să o construiesc?”
Unde se termină responsabilitatea față de părinți
„Părinții noștri merită să fie îngrijiți cu demnitate, dar și noi merităm să trăim cu demnitate. Iubirea nu ar trebui să ne ceară să ne pierdem pe noi înșine pentru a dovedi că nu i-am uitat pe cei care ne-au crescut”, declară pentru „Adevărul” Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Un proiect unic în România: statul sprijină sute de copii expuși abandonului, abuzului și sărăciei, cu fonduri europeneSpecialista explică faptul că inversarea rolurilor dintre părinți și copii poate aduce, pe lângă preocuparea pentru sănătatea celor vârstnici, o presiune emoțională puternică. Aceasta poate fi resimțită mai ales de adulții care au crescut cu sentimentul că sunt responsabili pentru liniștea părinților.
„Grija autentică ne ajută să căutăm soluții, să cerem sprijin și să recunoaștem ceea ce putem oferi, iar vinovăția ne poate împinge să promitem mai mult decât putem duce, până când propria viață începe să se restrângă”, crede ea.
În unele familii, așteptările sunt transmise de la o generație la alta. Sacrificiile făcute de părinți pentru creșterea copiilor ajung să fie invocate atunci când aceștia din urmă încearcă să stabilească limite.
„«După tot ce am făcut pentru tine» poate deveni o frază care îl însoțește pe copil până la maturitate. O aude în minte atunci când își alege partenerul, când se mută în alt oraș sau când nu își poate primi părintele în propria locuință”, explică Gabriela Marc.
Psihologul subliniază că îngrijirea unui părinte nu presupune obligatoriu mutarea acestuia în casa copilului. Sprijinul poate însemna organizarea îngrijirii, contribuții financiare și menținerea unei relații apropiate, în funcție de posibilitățile familiei.
Cum sunt afectați partenerul și copiii
Atunci când un părinte vârstnic are nevoie de supraveghere permanentă, responsabilitățile pot modifica profund viața de familie. Programul zilnic ajunge să fie organizat în jurul medicamentelor, vizitelor medicale și nevoilor persoanei îngrijite.
„În cuplu, această oboseală poate deveni distanță. Partenerul începe să ducă singur responsabilități pe care înainte le împărțeau. Apar neînțelegeri și tristețea de a nu mai avea timp unul pentru celălalt”, explică Gabriela Marc.
Efectele se pot resimți și asupra copiilor, care observă schimbările din comportamentul adulților, chiar dacă nu înțeleg întotdeauna motivele.
„Unii devin foarte cuminți, pentru că nu vor să mai adauge o problemă, iar alții încearcă să atragă atenția prin comportamente pe care adulții le înțeleg greu”, crede ea.
În același timp, persoana care îngrijește poate ajunge să resimtă epuizare, iritare și vinovăție. Specialista atrage atenția asupra nevoii de sprijin pentru acești membri ai familiei, inclusiv prin împărțirea responsabilităților.
Când grija devine o obligație emoțională
Relația dintre părinți și copiii adulți poate deveni tensionată atunci când refuzul unei solicitări este interpretat drept dovadă de nepăsare. Gabriela Marc arată că, în spatele reproșurilor, se pot afla singurătatea și teama părintelui de a fi abandonat: „Cred că diferența se vede în ceea ce se întâmplă după ce copilul spune că nu poate face ceva. Părintele poate fi supărat, poate plânge, poate avea nevoie de timp. Dar dacă fiecare refuz este urmat de reproșuri, amenințări sau tăcere menită să îl pedepsească, relația începe să fie condusă de frică.”
Popular, amabil și totuși agresor. Bullyingul care le scapă adulților: „Grupul pare liniștit tocmai pentru că regulile sunt deja clare”În asemenea situații, limitele pot fi comunicate fără întreruperea relației. Psihologul oferă și un exemplu de răspuns: „Știu că ți-e dor de mine. Și mie îmi face bine să vorbim. Astăzi nu pot veni, dar ne vedem sâmbătă”.
Potrivit specialistei, nevoile de companie și apropiere ale părintelui trebuie discutate, fără ca întreaga responsabilitate pentru viața socială și emoțională a acestuia să revină unui singur copil.
Este o soluție un îngrijitor sau un centru specializat?
Decizia privind îngrijirea unui părinte ar trebui discutată, pe cât posibil, înainte ca acesta să ajungă într-o situație în care nu se mai poate descurca singur. Gabriela Marc recomandă ca părinții să fie întrebați ce ajutor ar accepta și ce temeri au în legătură cu pierderea independenței.
„Un îngrijitor profesionist sau un centru specializat poate fi o soluție bună atunci când este ales cu atenție, în funcție de nevoile și dorințele părintelui. Este important să verificăm condițiile, să păstrăm contactul și să rămânem implicați”, adaugă ea.
Acceptarea ajutorului din exterior poate fi dificilă atât pentru părinte, cât și pentru copil. Primul poate resimți pierderea autonomiei, în timp ce al doilea poate avea sentimentul că nu face suficient, chiar dacă a găsit o soluție sigură de îngrijire.
Psihologul recomandă ca discuțiile să fie purtate cu respect față de persoana vârstnică, fără infantilizarea acesteia și fără ignorarea dorințelor sale.
Dincolo de organizarea îngrijirii, Gabriela Marc atrage atenția și asupra riscului ca relația dintre părinți și copii să se reducă la probleme medicale și obligații zilnice.
„Mi-aș dori să ne mai rămână timp și pentru altceva. Să îi întrebăm despre copilăria lor, să râdem împreună de o amintire, să stăm la o cafea fără să ne uităm mereu la ceas”, conchide aceasta.
Sursa: adevarul.ro

