Coronavirus: Cercetătorii greci, aproape de a lansa un test propriu, mai ieftin, pentru detectarea COVID-19

Coronavirus: Cercetătorii greci, aproape de a lansa un test propriu, mai ieftin, pentru detectarea COVID-19

Cercetătorii din Grecia spun că sunt aproape de a lansa un test molecular pentru detectarea COVID-19, care ar putea oferi o alternativă mai ieftină la kiturile provenite din import, precum şi accesul la stoc suficient, informează Reuters.

Grecia foloseşte în prezent kituri de diagnostic importate de la diverşi furnizori din alte ţări. Viitorul potenţial test va utiliza probe recoltate prin exudat nazal, au precizat doi cercetători, şi ar putea fi disponibil ''în viitorul apropiat''.

Ambii cercetători au solicitat ca identitatea să nu le fie dezvăluită, având în vedere caracterul sensibil al proiectului.

În general, teste atât pentru detectarea prezenţei virusului, cât şi pentru punerea în evidenţă a anticorpilor pe care îi produce sistemul imunitar pentru a lupta contra infecţiei au devenit disponibile pe scară largă, însă acestea nu sunt infailibile. Rezultatele pot fi fals-pozitive, fals-negative sau ambigue, ceea ce poate duce la confuzie.

Cercetătorii spun că testul lor are o rată de precizie de peste 90%. Mai multe centre de cercetare şi cel puţin două universităţi de stat din Grecia sunt implicate în acest proiect, lansat în februarie, au mai precizat oamenii de ştiinţă eleni.

În cadrul unui interviu dat săptămâna aceasta, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a spus că proiectul reprezintă ''o muncă importantă''.

''Nu vom mai depinde de teste din străinătate şi cred că vom putea să facem nişte anunţuri semnificative în ceea ce priveşte cercetarea în protocoalele terapeutice'', a mai declarat Mitsotakis postului de radio Skai.

Grecia a luat măsuri prompte pentru a ţine sub control epidemia de COVID-19 impunând în martie o perioadă de izolare la domiciliu. Pe teritoriul ţării s-au înregistrat mai puţin de 4.000 de cazuri şi sub 200 de decese.

Cercetătorii eleni au spus că au dezvoltat de asemenea un test cu ''o precizie de peste 90%'', care poate detecta anticorpi împotriva noului coronavirus, semn că o persoană a contractat virusul.

Este în curs de desfăşurare o cercetare despre modalitatea prin care anticorpii ar putea fi utilizaţi într-un potenţial tratament, au mai spus experţii eleni. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”