Coronavirus: China înregistrează un vârf de contaminări cu COVID-19

Un total de 13.146 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate duminică în China, cea mai mare cifră de la vârful primului val în urmă cu peste doi ani, au anunţat autorităţile sanitare, notează AFP.

Este vorba despre "1.455 de pacienţi cu simptome" şi "11.691 asimptomatici" şi "nu au fost raportate noi decese", a declarat Comisia naţională de sănătate într-un comunicat, în timp ce varianta Omicron, foarte contagioasă, s-a răspândit în mai mult de zece provincii.

Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori din Shanghai, capitala economică a Chinei, au fost izolaţi cu începere de sâmbătă. Oraşul a devenit în ultimele zile epicentrul unui nou val de contaminare legat de Omicron.

Câteva zeci de milioane de chinezi sunt, de asemenea, în izolare în nord-estul ţării, leagănul industriei auto.

China, unde coronavirusul a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul lui 2019, este una dintre ultimele ţări din lume care practică o politică "zero Covid" menită să împiedice apariţia de noi cazuri prin lockdown-uri stricte, testare în masă, izolarea sistematică a persoanelor infectate şi închiderea aproape completă a frontierelor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc