Coronavirus: China raportează alte şapte decese şi 3.316 cazuri noi de COVID-19 la Shanghai

Coronavirus: China raportează alte şapte decese şi 3.316 cazuri noi de COVID-19 la Shanghai

Comisia Naţională de Sănătate din China a anunţat marţi că alte şapte persoane au murit din cauza maladiei COVID-19 în metropola Shanghai, care ridică bilanţul total al deceselor confirmate de la începutul pandemiei în această ţară la 4.648, relatează EFE.

Shanghai, care a raportat luni primele trei decese de COVD-19 după plasarea în carantină a oraşului în urmă cu peste o lună în urma unei creşteri vertiginoase a numărului de cazuri, a anunţat că cele şapte persoane decedate din cauza noului coronavirus aveau vârste cuprinse între 60 şi 101 ani, potrivit presei locale.

China se confruntă cu o recrudescenţă a infectărilor atribuită variantei Omicron, care a provocat cifre record de contagieri nemaivăzute de la declanşarea pandemiei în prima jumătate a anului 2020.

Astfel, Comisia a raportat marţi alte 3.316 cazuri de COVID-19 detectate în ultimele 24 de ore în întreaga ţară, dintre care 3.297 prin transmitere locală, iar restul venite din exterior.

Localităţile cu cele mai multe cazuri raportate sunt Shanghai (3.084) Jilin (88), Heilongjiang (64), Canton (20) şi Jiangsu (11).

Autorităţile sanitare chineze au informat marţi şi despre detectarea a 18.284 de cazuri asimptomatice, dintre care 18.187 sunt locale (majoritatea la Shanghai), iar restul de 19 au fost detectate la călători veniţi din străinătate.

Numărul total al contagierilor active în China continentală a crescut la 30.384, dintre care 75 sunt considerate grave.

Potrivit Comisiei, de la începutul pandemiei s-au infectat 188.351 de persoane şi alte 4.648 au murit din cauza COVID-19.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

2 „Aceasta nu este doar o altă pastilă. Este Sfântul Graal”

3 De citit... / Asta e „marea” Rusie pe care mulți proști de la noi o laudă?

4 George Friedman / Ultima mutare care i-a mai rămas lui Putin

5 Fostul senator arestat în dosarul „Mită la MApN” a fost interceptat de DNA în discuția cu Octavian Berceanu despre Moșteanu: „Îi băgăm noi în buzunar.…