Coronavirus: Colosseumul din Roma se va redeschide pe 1 iunie

Coronavirus: Colosseumul din Roma se va redeschide pe 1 iunie

Celebrul Colosseum din Roma, cel mai vizitat monument turistic din Italia, se va redeschide pe 1 iunie, după mai bine de două luni de închidere din cauza pandemiei de COVID-19, şi va fi iluminat pentru această ocazie în culorile drapelului Italiei, informează AFP.

Atracţie turistică majoră, cu peste 7 milioane de vizitatori pe an, impunătorul Amfiteatru Flavian, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, "va fi redeschis în sfârşit publicului, sub semnul accesibilităţii, al ospitalităţii şi, mai ales, al securităţii", potrivit unui comunicat emis de situl arheologic.

"Ultimele luni au fost foarte dificile, cu o tăcere suprarealistă, greu de acceptat", se arată în comunicat.

Monument emblematic al Romei antice, situat în inima Oraşului Etern, Colosseumul se va redeschide luni oferind "o protecţie sanitară adecvată pentru personal şi vizitatori (măşti şi scanare a temperaturii corporale), trasee sigure, rezervări obligatorii şi orare modificate pentru a evita aglomerarea la orele de vârf".

"Pentru a sărbători acest moment important (...) şi în solidaritate cu toţi cei care şi-au pierdut părinţii şi prietenii în timpul pandemiei, Colosseumul va fi iluminat în seara precedentă (duminică) în culorile drapelului italian", se adaugă în comunicatul de presă.

Pe măsură ce sunt ridicate restricţiile, Italia îşi redeschide treptat publicului patrimoniul şi monumentele celebre, în speranţa de a reînvia cât mai rapid sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19 care a provocat peste 32.000 de decese în peninsulă. Guvernul va redeschide graniţele ţării începând cu data de 3 iunie.

Aproape toate monumentele şi clădirile celebre din Italia s-au redeschis deja publicului: situl arheologic Pompeii, marţi şi Bazilica Sf. Petru din Roma, Galeria Borghese, Muzeele Capitoline, catedralele din Florenţa şi Milano, săptămâna trecută.

Muzeele Vaticanului, o altă importantă destinaţie turistică, au programat redeschiderea la data de 1 iunie. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!