Coronavirus: Comisia Europeană prezintă un plan pentru ridicarea graduală a restricţiilor

Comisia Europeană va prezenta miercuri o strategie de ieşire din perioada de izolare impusă pentru limitarea propagării noului coronavirus, astfel încât statele membre ale Uniunii Europene să ridice gradual restricţiile impuse şi să-şi reia activitatea în mod normal, informează dpa.

Orientările Comisiei Europene, care nu vor fi obligatorii pentru ţările membre, ar fi trebuit să fie prezentate săptămâna trecută, dar unele state UE s-au temut că Bruxellesul ar fi putut trimite astfel un semnal că restricţiile pot fi deja relaxate.

Planul, care va fi prezentat de către preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va propune criterii comune pentru înlăturarea treptată a restricţiilor introduse în cea mai mare parte a Europei. Totuşi, va reveni fiecărui stat membru să decidă cum şi când va adopta măsurile respective.

Detalii ale strategiei Comisiei au apărut deja în presă. Un element esenţial este adoptarea unor paşi mici, controlaţi strict, în următoarele luni, potrivit unui draft al strategiei. Două condiţii vor trebui să fie îndeplinite: o scădere notabilă a răspândirii virusului şi un număr suficient de paturi de spital şi locuri în unităţile de terapie intensivă.

Unele ţări membre, printre care Austria, Spania, Danemarca şi Cehia, au început deja să ridice unele restricţii.

În acelaşi timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că măsurile actuale din ţara sa vor rămâne în vigoare până la 11 mai, iar cancelarul german Angela Merkel va discuta miercuri cu reprezentanţii landurilor despre paşii de urmat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis