Coronavirus în România: 127 de cazuri noi, numărul total a urcat la 17.712

Numărul cazurilor de coronavirus din România a urcat, vineri, la 17.712, după raportarea a 127 de cazuri noi. Bilanțul zilnic anunțat astăzi este cel mai mic de după 22 martie, când au fost raportate 63 de cazuri. De remarcat și că este a șaptea zi consecutivă în care numărul de cazuri este mai mic de 200.

Tot astăzi, au fost anunțate 3 noi decese asociate cu Covid-19 , bilanțul total ajungând la 1.159.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.968 de persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 352.647 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 107.880 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 21 mai a.c., 33 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat - 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
 



 


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…

5 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani