Coronavirus în România: Au fost raportate 312 cazuri noi. Totalul a ajuns la 14.811

Coronavirus în România: Au fost raportate 312 cazuri noi. Totalul a ajuns la 14.811

Bilanțul persoanelor confirmate cu noul coronavirus în România a urcat, vineri la prânz, la 14.811 după raportarea a 312 noi infecții. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.423 au fost declarate vindecate și externate.
La ATI, în acest moment, sunt internați 232 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.382 de persoane. Alte 20.989 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 237.280 de teste.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 871 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 968.615 de lei. Autoritățile precizează că, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.444 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 329 în Germania, 79 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat - 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
 



Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro