Coronavirus: Landul Austria Superioară reintroduce obligativitatea măştilor

Landul Austria Superioară este primul din ţară care reintroduce obligativitatea purtării măştilor de protecţie în unele spaţii publice, din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, informează dpa.

Începând de joi, locuitorii trebuie să aibă nasul şi gura acoperite la intrarea în magazine, precum şi în baruri şi restaurante când nu sunt aşezaţi la mese, a anunţat marţi guvernatorul Thomas Stelzer.

De asemenea, clienţilor li se va solicita să-şi lase, pe bază voluntară, informaţiile de contact, a precizat guvernatorul.

Landul Austria Inferioară, al treilea cel mai populat, cu 1,5 milioane de locuitori, are în prezent 427 de cazuri active de infectare cu coronavirus şi 3.000 de persoane în carantină.

Rata de reproducere a coronavirusului este acum de 2,0, peste media de 1,37 din restul ţării.

'Este o creştere care ne îngrijorează şi, desigur, nu puteam asista nepăsători', a subliniat Stelzer.

Scopul acestei măsuri, care nu are deocamdată o limită de timp, este să se evite o revenire la carantina totală. 'Sperăm că va funcţiona', a adăugat guvernatorul.

Austria Inferioară a închis din nou şcoli şi grădiniţe vinerea trecută.

După mai multe cazuri de infectare în rândul persoanelor revenite din Balcanii Occidentali, landul a emis alerte ridicate de călătorie pentru acea regiune.AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…

4 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

5 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani