Coronavirus: Marea Britanie îi va amenda pe cei care încearcă să iasă din ţară fără justificare valabilă

Marea Britanie va putea amenda începând de luni cu 200 de lire sterline persoanele care nu prezintă la aeroport un nou document justificativ cerut în cadrul restricţiilor antiepidemice pentru a putea călători în străinătate sau care invocă motive false pentru a ieşi din ţară, a anunţat vineri Ministerul britanic al Transporturilor, potrivit agenţiei EFE.

Ca măsură de prevenire a importării de noi cazuri de COVID-19 şi a aducerii în ţară a unor noi variante ale coronavirusului de către persoanele care pleacă în afara ţării şi apoi se întorc, guvernul condus de Boris Johnson a decis interzicerea călătoriilor internaţionale neesenţiale până cel mai devreme pe 17 mai.

Singurele motive acceptate pentru a călători în afara ţării sunt cele profesionale, medicale, educaţionale, voluntariatul sau funeraliile.

De asemenea, persoanele care sosesc în Marea Britanie trebuie să rămână în carantină în hoteluri şi să efectueze cel puţin trei teste de COVID-19 înainte şi după sosire.AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est