Coronavirus: Marea Britanie raportează record de decese şi peste 20.000 de noi infectări; carantină naţională de joi

Coronavirus: Marea Britanie raportează record de decese şi peste 20.000 de noi infectări; carantină naţională de joi

Marea Britanie a raportat marţi 397 de noi decese cauzate de COVID-19, cea mai mare cifră zilnică de la 27 mai. Bilanţul total al deceselor a crescut astfel la 47.250, fiind ţara cu cel mai mare număr oficial de morţi din Europa din cauza COVID-19, informează Reuters.

De asemenea, 20.018 noi cazuri confirmate au fost raportate marţi, faţă de 18.950 cu o zi mai devreme.

După ce luna trecută a respins apelurile la o nouă izolare naţională, premierul Boris Johnson a făcut un viraj de 180 de grade anunţând noi restricţii naţionale, care vor intra în vigoare joi la 00:01 GMT şi vor dura până pe 2 decembrie.

Se reinstituie norma ''staţi acasă'', se va reduce timpul petrecut afară, se recomandă evitarea călătoriilor (cu mijloace de transport private sau publice) care nu sunt absolut necesare.

Deplasările nu vor mai fi permise decât cu câteva excepţii precum cele în scopul cumpărăturilor de produse de strictă necesitate, îngrijirii copiilor sau educaţiei, îndeplinirii sarcinilor de serviciu (în situaţiile unde activitatea nu se poate desfăşura de acasă), tratamentelor medicale - programări sau situaţiilor de urgenţă, exerciţiilor fizice (alături de persoane din familie sau cu maxim o persoană din altă familie) şi vizitării unor membri de familie din categoria persoanelor vulnerabile.

Întâlnirile între persoane din familii diferite vor fi interzise atât în interior, cât şi în spaţiile publice, cu câteva excepţii; se va menţine regula distanţării fizice de 2 metri.

Vor fi închise magazinele care comercializează produse care nu sunt de strictă necesitate, restaurantele şi barurile, muzeele şi sălile de spectacole (cinematografe, teatre, săli de concerte), frizeriile, saloanele de înfrumuseţare, bronzare, masaj şi tatuaj, centrele de petrecere a timpului liber (grădini zoo, grădini botanice, cazinouri, săli de climbing, săli de fittnes, bowling, bazine de înot, terenuri de golf, centre de călărie), spălătoriile auto, croitoriile, agenţiile de turism, casele de pariuri.

Supermarketurile şi magazinele care furnizează bunuri de strictă necesitate vor putea rămâne deschise, însă în condiţiile de funcţionare prevăzute de normele anti-COVID-19. De asemenea, hotelurile vor rămâne deschise doar pentru persoanele care călătoresc în scop de serviciu.

Şcolile, universităţile, locurile de joacă vor rămâne deschise, la fel ca o serie de servicii publice precum cele medicale, pentru furnizarea de locuri de muncă, instanţele de judecată şi cele de evidenţă a populaţiei.

Evenimente specifice precum înmormântările vor fie permise doar cu participare a maxim 30 de persoane; ceremoniile de căsătorie sau pentru parteneriate civile vor fi permise doar în circumstanţe excepţionale.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…