Coronavirus: Medicii britanici vor testa Ibuprofenul în tratamentul administrat pacienţilor cu dificultăţi respiratorii

Medicii din Marea Britanie vor testa eficienţa tratamentelor cu Ibuprofen pentru a vedea dacă acest medicament antiinflamator are capacitatea de a diminua dificultăţile respiratorii în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 şi care prezintă simptome severe, informează Reuters.

Testele vizează o formulă specială de Ibuprofen, despre care oamenii de ştiinţă afirmă că s-a dovedit a fi mai eficientă decât formula standard a acestui medicament în tratarea sindromului de detresă respiratorie acută (SDRA), o complicaţie a maladiei COVID-19.

Noua formulă a medicamentului a primit deja licenţa de utilizare în Marea Britanie pentru alte afecţiuni.

"Dacă va avea succes, valoarea globală pentru sănătatea publică a acestui studiu va fi uriaşă, ţinând cont de costul redus şi de disponibilitatea extinsă a acestui medicament", a declarat Matthew Hotpot, directorul Centrului de cercetări biomedicale Maudsley din cadrul Institutului Naţional pentru Cercetări în Sănătate (NIHR) din Marea Britanie.

Testul britanic, care se va numi "LIBERATE", va fi un studiu randomizat, bazat pe recrutarea unui număr de până la 230 de pacienţi în lunile următoare.

Studiul este coordonat de Guy's & St Thomas NHS Foundation Trust din Londra, King's College London şi compania farmaceutică SEEK Group.

În martie, ministrul Sănătăţii din Franţa a spus că oamenii nu ar trebui să folosească medicamente antiinflamatorii, precum Ibuprofen, dacă prezintă simtome de COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus (SARS-CoV-2).

Cu toate acestea, reprezentanţii autorităţilor de reglementare a medicamentelor din Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, dar şi cei ai producătorului medicamentului Nurofen, Reckitt Benckiser, au afirmat că nu există nicio dovadă că Ibuprofenul ar agrava starea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă