Coronavirus: O nouă tranşă de vaccinuri ruseşti Sputnik V va ajunge în Serbia pe 21 februarie (ministru)

Coronavirus: O nouă tranşă de vaccinuri ruseşti Sputnik V va ajunge în Serbia pe 21 februarie (ministru)

O nouă tranşă de vaccinuri ruseşti Sputnik V va ajunge în Serbia din Federaţia Rusă duminică, 21 februarie, a anunţat joi ministrul sârb pentru inovaţii şi dezvoltare tehnologică, şeful comisiei interguvernamentale pentru cooperare cu Rusia, Nenad Popovic, informează TASS.

"Mulţumim, fraţilor!", a scris Popovici pe pagina sa de Facebook.

La ora actuală, Serbia, a cărei populaţie se cifrează la circa 7 milioane de persoane, a inoculat 1,18 milioane de doze de vaccin, în prima şi a doua administrare. Potrivit TASS, în ceea ce priveşte numărul de persoane vaccinate raportat la populaţie, Serbia se situează pe locul 1 din regiune, locul 2 în Europa şi al 6-lea în lume.

Pe 24 decembrie 2020, Serbia a început campania de vaccinare cu vaccinul american Pfizer. Pe 31 decembrie anul trecut, Agenţia pentru medicamente a Serbiei a autorizat utilizarea vaccinului rusesc Sputnik V, iar de pe 6 ianuarie a început vaccinarea cu preparatul rusesc. De asemenea, pe 16 ianuarie în Serbia a ajuns prima tranşă - 1 milioane de doze - de vaccin chinezesc Sinopharm, iar pe 18 ianuarie organismul de reglementare sârb a autorizat utilizarea primelor 100.000 de doze de vaccin chinezesc.

Potrivit TASS, vaccinul rusesc de bucură de mare popularitate în rândul populaţiei sârbe, ambasadorul Serbiei în Rusia afirmând că în jur de 85% dintre locuitorii Serbiei ar dori să se vaccineze cu Sputnik V. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR