Coronavirus: Regina Elisabeta a II-a va saluta comportamentul britanicilor

Coronavirus: Regina Elisabeta a II-a va saluta comportamentul britanicilor

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va saluta răspunsul britanicilor la provocarea lansată de coronavirus, duminică seară, într-un mesaj special, un gest extrem de rar din partea suveranei, scrie AFP.

"Sper că, în anii care vor veni, toată lumea va fi mândră de modul în care am rezolvat această provocare", va spune regina, potrivit fragmentelor difuzate sâmbătă de serviciile sale.

"Iar cei care ne vor urma vor spune că britanicii din această generaţie au fost la fel de puternici ca ceilalţi", iar "calităţile autodisciplinei, determinării binevoitoare şi camaraderiei caracterizează în continuare această ţară", va adăuga şefa statului într-un discurs "profund personal", potrivit serviciilor sale.

Acest mesaj televizat, difuzat duminică la orele 19.00 GMT în atenţia britanicilor şi naţiunilor Commonwealthului, este al patrulea de la începutul domniei de 68 de ani a reginei Elisabeta a II-a.

Discursul a fost înregistrat la Castelul Windsor, la vest de Londra, unde regina şi soţul său, prinţul Philip, locuiesc de la 19 martie.

În vârstă de 93 şi, respectiv, 98 de ani, ei fac parte din grupul de risc. Anturajul lor a dat asigurări că ei sunt sănătoşi şi urmează directivele guvernului. Prinţul moştenitor Charles (71 de ani) a contactat boala, dar a ieşit recent din carantină şi, de asemenea, se simte bine.

Mesajul regal va avea loc la o zi după anunţul unui nou record cotidian de încă 708 decese în cazul unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus într-o singură zi în Regatul Unit, printre care un copil de cinci ani. Aceasta ridică la 4.313 totalul persoanelor decedate în spitalele britanice de la începutul pandemiei.

În total, în ţară au fost înregistrate 41.903 cazuri pozitive. Premierul britanic, Boris Johnson, a fost şi el contaminat.

Celelalte trei mesaje ale reginei în timp de criză sau de doliu au avut loc în 1991 cu ocazia primului Război din Golf, în 1997 în ajunul funeraliilor prinţesei Diana şi în 2002 după decesul mamei sale.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...