Coronavirus: Situaţia legată de infecţiile cu SARS-CoV-2 este dramatică, avertizează Angela Merkel

Situaţia legată de contaminările cu SARS-CoV-2 este dramatică în Germania, a recunoscut miercuri cancelarul în exerciţiu Angela Merkel, cerând o accelerare a distribuirii dozelor de suprarapel (booster) şi îndemnându-i pe cei sceptici cu privire la vaccinare să-şi revizuiască opinia, potrivit Reuters.

Institutul Robert Koch, principala autoritate sanitară germană, a raportat miercuri că numărul de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2 a crescut cu 52.000, în contextul în care cel de-al patrulea val al pandemiei se înăspreşte în Europa.

"Nu este încă târziu pentru a opta pentru prima doză de vaccin", a declarat Merkel, participând la un congres al primarilor din Germania. "Toţi cei care se vaccinează se protejează pe sine şi pe ceilalţi. Şi, dacă destui oameni se vaccinează, aceasta este calea de ieşire din pandemie", a pledat cancelarul german, aflat la sfârşit de mandat.

Se impune un "efort naţional" pentru a lansa o distribuire în masă a vaccinurilor pentru a treia doză, întrucât protecţia oferită de vaccin a început să scadă la şase luni după a doua doză, a explicat Merkel. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …