Coronavirus: SUA au înregistrat cel mai mare număr de morţi de COVID-19 în 24 de ore din ultimele 7 luni

Coronavirus: SUA au înregistrat cel mai mare număr de morţi de COVID-19 în 24 de ore din ultimele 7 luni

SUA au înregistrat joi cel mai mare bilanţ al deceselor asociate COVID-19 într-o singură zi dintr-o perioadă de peste şapte luni, relatează vineri DPA.

Cu 3.393 de decese de COVID-19 raportate, numărul total al victimelor pandemiei din ţară a ajuns la 670.027, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Ultima dată când SUA au înregistrat un bilanţ mai mare al deceselor asociate COVID-19 a fost pe 5 februarie. De asemenea, există o creştere corespondentă a mediei de decese pe şapte zile provocate de pandemie.

Media săptămânală a deceselor de coronovirus a crescut la 1.969, ceea ce înseamnă o creştere de 29% într-o perioadă de 15 zile, potrivit datelor furnizate de New York Times.

În jur de 157.957 de cazuri noi de infectare cu coronavirus depistate în aceeaşi zi au ridicat bilanţul naţional al cazurilor depistate de COVID-19 la 41.788.118.

Statul Texas a raportat joi cele mai multe cazuri, 16,938, în timp ce Florida a înregistrat cele mai multe decese asociate COVID-19 - 1.554.

Numărul persoanelor spitalizate din cauza unei infecţii de coronavirus a scăzut în SUA la 97.424, în timp ce 32.347.726 s-au vindecat până acum de boală.

Potrivit datelor publicate de Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), un total de 180.086.143 de persoane, sau 54,2% din populaţia totală, au fost vaccinate cu schema completă în SUA.

În rândul celor de peste 65 de ani, procentul vaccinării este de 82,7%. În jur de 210.700.361 de persoane, sau 63,5% din populaţie, a fost vaccinată cel puţin cu o doză.

În total, 382.294.795 de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate până acum în SUA.

Între timp, preşedintele Joe Biden a afirmat că guvernatorii din Florida şi Texas fac tot ce pot pentru a submina exigenţele de vaccinare pe care le-a propus săptămâna trecută. Acestea sunt statele americane cele mai afectate de pandemie, o situaţie mai gravă înregistrându-se doar în California.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 CULISE „Veți muri toți, Și mă omorâți și pe mine” / Propoziția cu care președintele l-a eliminat pe Cîțu din sch…

2 Ultimele informații certe

3 ULTIMA ORĂ Cîțu a cedat! Generalul Nicolae Ciucă, propunerea PNL pentru funcția de premier!

4 Ăsta e șef pe la „Doi ș’un sfert”

5 Da, e fata lui Țiriac! / Voi realizați că miliardarul s-a dus cu Laurette la Mamaia?