Coronavirus: Vaccinul Sputnik V este eficient împotriva tulpinii britanice, potrivit Rospotrebnadzor

Primul vaccin dezvoltat de Rusia, Sputnik V, şi cel de-al doilea, numit EpiVacCorona şi înregistrat în octombrie anul trecut, sunt eficiente împotriva tulpinii britanice de coronavirus, a asigurat marţi într-un comunicat Serviciul federal rus pentru Protecţia Consumatorilor (Rospotrebnadzor) citat de EFE.

"Efectul protector a fost demonstrat prin reacţii neutralizatoare folosind plasmă de la persoanele vaccinate cu Sputnik V şi EpiVacCorona care au dezvoltat anticorpi împotriva SARS-CoV-2", a informat Rospotrebnadzor pe contul său de Facebook .

"Plasma de la persoanele vaccinate a neutralizat eficient atât varianta britanică cât şi coronavirusul în sine", a explicat agenţia federală rusă.

Rospotrebnadzor nu a precizat însă câte persoane au fost analizate în cadrul acestui studiu efectuat de Centrul Statal de Virologie şi Biotehnologie Vektor, care a dezvoltat şi vaccinul EpiVacCorona.

Luni, agenţia oficială TASS a informat că cel de-al doilea vaccin rusesc este eficient şi împotriva tulpinilor sud-africană şi braziliană, fără să ofere detalii.

Rusia a detectat înainte de Anul Nou prezenţa tulpinii britanice la un pacient, care deja a depăşi boala, potrivit agenţiei Interfax.

Centrul Vektor a izolat tulpina britanică în decembrie anul trecut şi a studiat această variantă de coronavirus.

Sputnik V a fost înregistrat în Rusia în august trecut şi are o eficacitate de 91,6 %, potrivit analizelor interimare din faza a III-a a testelor clinice publicate în revista The Lancet. Criticat pentru a fi fost anunţat anul trecut de preşedintele rus, Vladimir Putin, fără să fi trecut toate testele, vaccinul este în prezent înregistrat în 26 de ţări.

EpiVacCorona a încheiat testele clinice la sfârşitul lunii septembrie, iar în octombrie anul trecut a fost înregistrat în Rusia.

Luna trecută Rospotrebnadzor a informat mass-media ruse că cel de-al doilea vaccin are o eficacitate de 100%, fără să dea alte detalii.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 Sorin Grindeanu promite deja la Antena 3 indexarea obligatorie a pensiilor și salariilor