Coronavirus: Vaticanul anunţă redeschiderea muzeelor sale începând de luni

Coronavirus: Vaticanul anunţă redeschiderea muzeelor sale începând de luni

Muzeele Vaticanului, care includ faimoasa Capelă Sixtină, se vor redeschide începând de luni, după ce au fost închise timp de 88 de zile din cauza restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, informează AFP.

Colecţiile vor putea fi admirate de luni până sâmbătă, însă vizitatorii vor trebui să-şi rezerve biletele în avans şi li se vor aloca intervale orare pentru vizită.

Foto: (c) MAURIZIO BRAMBATTI / EPA


Responsabilii muzeelor au profitat de această închidere - cea mai lungă de la Al Doilea Război Mondial - pentru a efectua lucrări de întreţinere şi restaurare, cum ar fi curăţarea prafului de pe frescele din secolul al XV-lea care împodobeau pereţii laterali ai Capelei Sixtine, o bijuterie a muzeelor care atrage circa şase milioane de vizitatori pe an.

Acest anunţ vine după cel al autorităţilor italiene privind o relaxare a restricţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, toate regiunile ţării, cu excepţia a cinci, urmând să fie plasate de luni în categoria "galbenă", cu risc scăzut. Aceasta va permite barurilor, restaurantelor, dar şi muzeelor, să se redeschidă în timpul zilei.

De asemenea, Colosseum-ul şi Forumul Roman vor primi din nou vizitatori începând de luni, însă ambele situri vor rămâne închise în weekend.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Bîgu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

3 O informație care dă de gândit...

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?