Creatorul de modă Fred Segal a murit la vârsta de 87 de ani

Creatorul de modă Fred Segal, cu baza la Los Angeles, a murit la vârsta de 87 de ani, informează DPA.

Designerul a decedat joi în urma unor complicaţii survenite după un accident vascular cerebral, la un spital din Santa Monica, California, a anunţat vineri un apropiat.

Segal "a fost un inovator, un gânditor, un nonconformist, un mentor pentru atât de mulţi, o persoană care iubea mult viaţa şi făcea acte caritabile", a precizat familia sa într-o declaraţie obţinută de The Hollywood Reporter.

Designerul şi-a deschis primul magazin în 1961 în West Hollywood, unde a vândut iniţial blugi şi compleuri din flanel şi catifea.

Printre primii săi fani s-au numărat celebrităţi precum Beatles, Diana Ross, Elvis Presley şi Farrah Fawcett, se indică pe site-ul companiei sale.

Creaţiile lui Segal au atras şi fashioniste mai tinere - reale sau fictive. În comedia "Clueless" (1995), Cher Horowitz, interpretată de Alicia Silverstone, este disperată că nu îşi găseşte unul dintre topurile sale preferate, semnat de Fred Segal, în timp ce eroina din "Legally Blonde", Elle Woods, interpretată de Reese Witherspoon, îşi aminteşte de o întâlnire cu Cameron Diaz la un magazin Fred Segal.

În septembrie 2018, Angelina Jolie şi copiii săi Pax şi Zahara au fost fotografiaţi de Hollywood Pipeline ieşind dintr-un magazin Fred Segal, după ce au făcut cumpărături.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Bîgu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa foto: fredsegal.com


populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

3 Culisele unui schimb de prizonieri ca în filme. Cine este femeia predată Rusiei la pachet cu trădătorul Bălan

4 Motivul crimei care a îngrozit Elveția: de la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

5 Cea mai seducătoare antrenoare, criticată după ce a leșinat în timpul meciului. Acuzată de prefăcătorie: „De la atâta gesticulat!”