Creşterea producţiei de gaze naturale a Statelor Unite încetineşte, din cauza infrastructurii

Creşterea producţiei de gaze naturale a Statelor Unite încetineşte, într-un moment în care multe ţări caută noi furnizori pentru a-şi reduce dependenţa de Rusia, în urma invadării Ucrainei, transmite Reuters.

SUA sunt deja cel mai mare producător global de gaze naturale. Dar cele două mari centre de producţie - regiunea Apalaşi şi vestul Texasului - se confruntă cu o încetinire a creşterii, companiile dând vina pe lipsa infrastructurii adecvate de conducte, chiar dacă preţurile au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie, preţurile gazelor în SUA au urcat cu aproximativ 50%, în condiţiile în care statele din Europa au cerut SUA, al doilea mare exportator global, să trimită o cantitate mai mare de gaze naturale lichefiate (GNL), pentru a-şi reduce dependenţa de Rusia.

În regiunea Apalaşi, care anul trecut a furnizat aproximativ 37% din gazele SUA, este din ce ce mai dificil pentru companiile energetice să construiască noi conducte pentru transportul gazelor. Analiştii avertizează că producţia de gaze în vestul Texasului ar putea încetini semnificativ în 2023 dacă nu vor fi construite rapid conducte.

Cele mai mari economii europene au importat aproximativ 18,3 bcfd din Rusia. În prezent SUA pot exporta aproximativ 9,8 bcfd sub formă de gaze naturale lichefiate. Câteva companii vor să majoreze exporturile, dar sunt necesare noi capacităţi substanţiale de export GNL. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est