Crimeea a trecut la ora Moscovei

Crimeea a trecut la ora Moscovei

Sâmbătă noapte, ceasurile din Peninsula Crimeea au fost date înainte cu două ore, în loc de una singură, cum urma să se întâmple pentru trecerea la ora de vară. Momentul în care ceasurile au fost date înainte a fost celebrat cu urale de grupuri pro-ruse în întreaga peninsulă.

În 2011, Moscova a ales să renunţe la sistemul de schimbare a orei.

Pe 16 martie, autorităţile regionale din Crimeea au organizat un referendum prin care populaţia a fost întrebată dacă doreşte alipirea peninsulei la Rusia şi dacă vrea întoarcerea la Constituţia din 1992, care prevedea mai multă autonomie faţă de Kiev pentru Republica Autonomă din Crimeea. Aceasta după ce, în urmă cu o lună, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a fost demis de Parlament, la fel şi Guvernul controlat de el, după mai bine de trei luni de proteste faţă de regimul pro-rus controlat de Ianukovici.

Autorităţile locale din Crimeea au catalogat schimbarea de putere drept lovitură „fascistă” de stat, poziţie adoptată şi de Rusia.

Locuitorii din Crimeea au votat în procent covârşitor - peste 96% - pentru alipirea la Rusia. La recensământul din 2001, cel mai recent, peste 58% din locuitorii peninsulei s-au declarat ruşi, 24,3% - ucraineni şi 12% -tătari.

Marţi, la Moscova a fost semnat un tratat oficial pentru alipirea peninsulei, iar Vladimir Putin a susţinut un discurs întrerupt de ropotele puternice de aplauze şi încheiat prin cântece patriotice.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

2 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

3 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

4 Cum arată Traian Băsescu la 74 de ani, înconjurat de nepoți și familie

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară