Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, anunță că s-au făcut ”progrese semnificative” în cadrul negocierilor purtate cu instituțiile UE privind Mecanismul de Conectare a Europei

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a anunțat că s-au înregistrat progrese importante în cadrul trilogului de negociere între Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană pe Programul Connecting Europe Facility (Mecanismul Conectarea Europei), un instrument cheie de finanțare pentru creștere economică, crearea de locuri de muncă și competitivitate, care sprijină interconectarea eficientă între serviciile digitale, de energie și transport.

”Am făcut progrese importante la întâlnirea de astăzi pe acest Program și am încredere că la următoarea negociere vom avea concuziile finale și un acord. Este important să consolidăm legătura între cele trei sectoare esențiale și să dezvoltăm rețele transeuropene performante în aceste domenii, care ar duce la optimizarea costurilor pentru cetățeni și pentru companii”, a menționat Cristian Bușoi.

Comisia Europeană a propus reînnoirea Mecanismului de Conectare a Europei, program cuprins în bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 ce sprijină dezvoltarea infrastructurii de transport, energiei și celei digitale în cadrul rețelelor transeuropene.

CEF aduce beneficii cetățenilor europeni din toate statele membre, întrucât va facilita călătoriile, făcându-le mai durabile, va îmbunătăți securitatea energetică a Europei, permițând în același timp o utilizare mai largă a surselor regenerabile și facilitând intercțiunea transfrontalieră între administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni.

Sursa: caleaeuropeana.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă