Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: Noile norme pentru platformele digitale, propuse de Comisia Europeană, oferă acces cetățenilor europeni la o gamă largă de produse și servicii sigure online

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: Noile norme pentru platformele digitale, propuse de Comisia Europeană, oferă acces cetățenilor europeni la o gamă largă de produse și servicii sigure online

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a prezidat joi reuniunea acestei comisii, în cadrul căreia eurodeputații au avut un schimb de opinii cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Margrethe Vestager, responsabilă pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Discuțiile s-au axat pe noile norme propuse de executivul european pentru platforme digitale, respectiv Actul legislativ privind serviciile digitale și Actul Legislativ privind piețele digitale.

Acestea sunt ”două propuneri prin care ne asigurăm că cetățenii europeni au acces la o gamă largă de produse și servicii sigure online, companiile pot concura și în online la fel de corect ca în offline, iar ceea ce este ilegal și sancționabil în offline, rămâne la fel și în online”, a transmis Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

Amintim că Executivul european a propus la mijlocul lunii decembrie a anului trecut o reformă ambițioasă a spațiului digital și un set cuprinzător de norme noi pentru toate tipurile de servicii digitale, printre care platformele de comunicare socială, piețele online și alte platforme online care operează în Uniunea Europeană : Actul legislativ privind serviciile digitale și Actul legislativ privind piețele digitale.

În temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale, se vor institui obligații juridice la nivelul UE pentru toate serviciile digitale care conectează consumatorii la bunuri, servicii sau conținut, inclusiv noi proceduri pentru eliminarea mai rapidă a conținutului ilegal, precum și o protecție cuprinzătoare a drepturilor fundamentale ale utilizatorilor online.

Noul cadru va reechilibra drepturile și responsabilitățile utilizatorilor, ale platformelor intermediare și ale autorităților publice și are la bază valorile europene – printre care respectarea drepturilor omului, a libertății, a democrației, a egalității și a statului de drept. Propunerea completează Planul de acțiune pentru democrația europeană, care vizează sporirea rezilienței democrațiilor.

Concret, Actul legislativ privind serviciile digitale va introduce o serie de obligații noi, armonizate la nivelul UE pentru serviciile digitale, calibrate cu atenție în funcție de dimensiunea și impactul acestor servicii, cum ar fi:

  • norme privind eliminarea bunurilor, serviciilor sau a conținuturilor ilegale online;
  • garanții pentru utilizatorii al căror conținut a fost eliminat în mod eronat de către platforme;
  • noi obligații pentru platformele foarte mari de a lua măsuri bazate pe riscuri pentru a preveni utilizarea abuzivă a sistemelor lor;
  • măsuri ample de asigurare a transparenței, inclusiv în ceea ce privește publicitatea online și algoritmii utilizați pentru a recomanda conținuturi utilizatorilor;
  • noi competențe de examinare a modului de funcționare a platformelor, inclusiv prin facilitarea accesului cercetătorilor la datele platformelor-cheie;
  • noi norme privind trasabilitatea utilizatorilor profesionali pe piețele online, pentru a contribui la identificarea vânzătorilor de bunuri sau de servicii ilegale;
  • un proces inovator de cooperare între autoritățile publice pentru a asigura o aplicare eficace a legislației în întreaga piață unică.

Platformele care ajung la peste 10 % din populația UE (45 de milioane de utilizatori) sunt considerate a avea un caracter sistemic și pentru ele se instituie nu doar obligații specifice de a-și controla propriile riscuri, dar și o nouă structură de supraveghere.

Acest nou cadru de responsabilitate va consta dintr-un consiliu de coordonatori naționali pentru servicii digitale, Comisia având competențe speciale în ceea ce privește supravegherea platformelor foarte mari, inclusiv posibilitatea de a le sancționa în mod direct.

Actul legislativ privind piețele digitale abordează consecințele negative al anumitor comportamente ale platformelor care acționează ca niște „controlori digitali ai fluxului de informație” pe piața unică.

Acestea sunt platforme care au un impact semnificativ asupra pieței interne, care servesc drept punct de acces important utilizatorilor profesionali pentru a ajunge la clienții lor și care se bucură sau se vor bucura, în mod previzibil, de o poziție solidă și durabilă. Acest lucru le poate da puterea de a acționa ca entități private de reglementare și de a constitui blocaje între întreprinderi și consumatori. Uneori, astfel de societăți dețin controlul asupra unor ecosisteme întregi de platforme.

Atunci când un controlor al fluxului de informație se angajează în practici comerciale neloiale, acesta poate împiedica sau încetini accesul la consumator al serviciilor valoroase și inovatoare ale utilizatorilor săi profesionali și ale concurenților. Printre exemplele de astfel de practici se numără utilizarea neloială a datelor de la întreprinderile care operează pe aceste platforme sau situațiile în care utilizatorii sunt blocați într-un anumit serviciu și au opțiuni limitate de trecere la un altul.

Concret, Actul legislativ privind piețele digitale:

  • se aplică numai furnizorilor principali de servicii de platformă centrală care sunt cei mai predispuși la practici neloiale, cum ar fi motoarele de căutare, rețelele sociale sau serviciile de intermediere online, și care îndeplinesc criteriile legislative obiective pentru a fi desemnați drept „controlori ai fluxului de informație”;
  • stabilește praguri cantitative ca bază pentru identificarea presupușilor controlori ai fluxului de informație. Comisia va avea, de asemenea, competența de a desemna societăți drept controlori ai fluxului de informație în urma unei investigații de piață;
  • interzice o serie de practici care sunt în mod clar inechitabile, cum ar fi blocarea utilizatorilor de a dezinstala orice program informatic sau aplicație preinstalată;
  • va impune controlorilor fluxului de informație să instituie în mod proactiv anumite măsuri, cum ar fi măsuri specifice care permit programelor informatice ale părților terțe să funcționeze în mod corespunzător și să interacționeze cu serviciile lor;
  • va impune sancțiuni pentru neconformitate, care ar putea include amenzi de până la 10 % din cifra de afaceri la nivel mondial a controlorului fluxului de informație, pentru a asigura eficacitatea noilor norme. În cazul contravenienților recurenți, aceste sancțiuni pot implica, de asemenea, obligația de a lua măsuri structurale, care ar putea fi extinse la cedarea anumitor activități, în cazul în care nu este disponibilă nicio altă măsură alternativă la fel de eficace care să asigure conformitatea;
  • îi va permite Comisiei să efectueze investigații de piață specifice pentru a evalua dacă este necesar ca la aceste norme să se adauge noi practici și servicii de control al fluxului de informație, pentru a se asigura că noile norme de control al fluxului de informație țin pasul cu ritmul rapid al evoluției piețelor digitale.

Sursa: caleaeuropeana.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale