Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, apel pentru mobilizarea resurselor financiare pentru dezvoltarea capacităților de stocare și transport a hidrogenului

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, apel pentru mobilizarea resurselor financiare pentru dezvoltarea capacităților de stocare și transport a hidrogenului

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL; PPE), președintele Comisiei pentru Industrie și Energie (ITRE) din Parlamentul European, a făcut apel pentru mobilizarea resurselor financiare de la nivelul UE pentru dezvoltarea capacităților de stocare și transport a hidrogenului cu scopul folosirii acestuia în mixul energetic în cadrul tranziției ecologice, cu prilejul participării la evenimentul „Hidrogen curat pentru o recuperare eco”.

Eurodeputatul PPE a participat la evenimentul „Clean hydrogen for a green recovery – Hidrogen curat pentru o recuperare eco”, un eveniment la cel mai înalt nivel de reprezentare europeană, alături de Ditte Juul Jørgensen, director general pentru Energie și William Todts, director executiv, Transport și mediu în Comisia Europeană, Ester Asin, directorul Biroului pentru politici europene, Fondul mondial pentru natură sălbatică, Luca Visentini, secretar general, Confederația Europeană a Sindicatelor și Francesco Starace, director executiv, ENEL.

„Hidrogenul câștigă din ce în ce mai mult teren în Europa și în întreaga lume. Poate fi folosit ca materie primă, combustibil sau transportator de energie în multiple sectoare industriale. Nu elimină CO2 atunci când este utilizat, fiind soluția ideală pentru decarbonizarea proceselor industriale și a sectoarelor economice, unde reducerea emisiilor este urgentă”, explică președintele ITRE.

În acest sens, Cristian Bușoi a făcut apel pentru mobilizarea resurselor financiare din UE pentru dezvoltarea capacităților de stocare și transport a hidrogenului și folosirea acestuia în mixul energetic, în perioada de tranziție spre economia verde.

Totodată, el a subliniat că este nevoie mai departe de parteneriate public – private solide pentru a crește eficiența energetică a UE și a-i păstra independența, a reduce consumul acolo unde este posibil și a scădea costurile de producție.

„Perioada de tranziție către economia fără emisii de carbon reprezintă un test important pentru UE, care are obligația să nu lase în urmă nicio regiune și să asigure costuri accesibile la energie pentru toți consumatorii”, a mai spus eurodeputatul.

Sursa: caleaeuropeana.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro