Criza imigranților: Germania menține controalele la frontiere până la 31 octombrie

Germania, care a introdus la mijlocul lunii septembrie controale la frontiere pentru a face față valului masiv de refugiați, va menține această măsură până la 31 octombrie, a declarat marți pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne.

O scrisoare în acest sens a fost adresată Comisiei Europene, în care se explică faptul că "situația la frontiere este de așa natură încât nu putem renunța la această măsură", potrivit purtătoarei de cuvânt.

"Avem nevoie să revenim la o procedură ordonată privind gestionarea politicii de refugiați", a adăugat ea.

Germania a reintrodus la 13 septembrie controale la frontierele sale, suspendând de facto acordurile Schengen, pentru a gestiona mai bine afluxul de imigranți spre teritoriul său, provenit în special dinspre Austria.

Conform statisticilor oficiale, Germania a înregistrat deja 577.000 de solicitanți de azil de la începutul anului. Berlinul se așteaptă, conform previziunilor, la un total de la 800.000 la un milion de solicitanți de azil în 2015, de patru spre cinci ori mai mulți decât anul trecut.

Cancelarul german Angela Merkel, care a desfășurat o politică de deschidere față de refugiați, s-a confruntat în ultimul timp cu o scădere în popularitate, primind numeroase critici, inclusiv din propria tabără conservatoare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă