Criza migranţilor: Charles Michel mulţumeşte Turciei pentru un acord care limitează zborurile spre Belarus

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a mulţumit Turciei vineri pentru ceea ce el a spus că reprezintă un acord de a opri cetăţenii din Irak, Siria şi Yemen care plănuiesc să călătorească în Belarus să cumpere bilete sau să se urce în avioane pe aeroporturile din Turcia, relatează Reuters.

"Le mulţumesc autorităţilor turce", a postat Michel pe Twitter .

Charles Michel trimite la contul de Twitter oficial al Autorităţii aviaţiei civile din Turcia, care afirmă că decizia a fost luată pentru a rezolva "problema trecerilor ilegale de frontieră între Uniunea Europeană şi Belarus".

De asemenea, mai menţionează sursa citată, decizia de a interzice achiziţionarea de bilete şi de a urca în avioane pe aeroporturile turceşti este valabilă "până la noi ordine".

Uniunea Europeană a fost în discuţii cu linii aeriene precum Turkish Airlines cărora le-a cerut să suspende biletele doar dus către Minsk, de unde blocul comunitar susţine că migranţii sunt transportaţi la graniţa cu Polonia, ca mijloc de presiune asupra UE. La rândul său, Belarus neagă că ar fi comis vreo ilegalitate.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …