CSAT: 1.775 de militari și 1.867 de jandarmi și polițiști vor participa în 2018 la misiuni în afara țării

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat, marți, Planul de întrebuințare a forțelor Armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2018.

 Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Ministerul Apărării Naționale va putea participa, în 2018, în afara granițelor statului român cu 1.775 de militari, ceea ce reprezintă o creștere cu 286 de militari față de anul trecut. Militarii pot fi desfășurați în teatrele de operații, precum și în cadrul misiunilor individuale de observare și monitorizare. Alți 233 de militari se vor afla în țară, cu posibilitatea de a fi dislocați la ordin.

De asemenea, forțele Ministerului Afacerilor Interne puse la dispoziție, în anul 2018, pentru misiunile Uniunii Europene, OSCE, NATO și ONU vor fi în număr de 1.867 de jandarmi și polițiști — cu 340 mai mulți față de anul 2017. Dintre aceștia, 1.018 vor participa la misiuni, iar 849 vor putea fi dislocați la ordin.

În comunicat se arată că efortul principal va fi reprezentat, în continuare, de participarea cu forțe și mijloace la misiunea NATO din Afganistan — Resolute Support Mission, concomitent cu menținerea participării la operațiile NATO KFOR și UE ALTHEA din Balcani.

"Prin participarea la astfel de misiuni, statul român se implică activ în promovarea stabilității și securității regionale și globale, în combaterea terorismului internațional, acționând în conformitate cu Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015-2019", se precizează în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Înalta Curte a deblocat procesul în dosarul „lovitură de stat”: Călin Georgescu și Horațiu Potra, în judecată

2 Ion Sturza / „Moldovenii risipesc energia României, au arătat degetul mijlociu”

3 Seceta severă dezvăluie Podul lui Constantin cel Mare, o rară minune romană

4 Victor Ponta revine cu un partid nou: cum poate frâna AUR și ajuta președintele în 2028

5 Devastator mesaj! / Fost judecător suprem acuză Curtea de Apel București de „sabotaj” în cazul Negoiță