CULISE/Cum s-a jucat Olguţa Vasilescu de-a procurorul timp de două luni cu STS. Miza: îngroparea sistemului de prevenire a votului multiplu

În calitate de preşedinte al Comisiei care anchetează alegerile europarlamentare, deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a sechestrat timp de două luni tabletele STS pentru prevenirea votului multiplu. Din perspectiva anchetei, măsura a fost inutilă. În plus, poate afecta şi alegerile prezidenţiale. Iată desfăşurarea acţiunii.

Lia Olguţa Vasilescu a trimis în data de 7 iulie o adresă către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) prin care a cerut ca sistemul informatic folosit la alegerile europarlamentare să fie sigilat, potrivit informaţiilor furnizate de STS la solicitarea Adevărul.

Ce înseamnă, concret, sistem electronic? Aproape 19.000 de tablete care au scanat buletinele votanţilor în 26 mai pentru a împiedica orice tentativă de vot multiplu, dar şi pentru a determina în timp real prezenţa la vot.

Care este baza legală invocată de Lia Olguţa Vasilescu pentru sechestrul aplicat sistemului informatic? Regulamentul Camerei Deputaţilor, care, de curând, permite Comisiei de anchetă să dispună „predarea obiectelor sau a înscrisurilor“ din speţa cercetată. Regulamentul a fost modificat anul acesta de coaliţia PSD-ALDE, special ca parlamentarii să primească puteri sporite, după ce ancheta despre aşa-zisa fraudare a alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost un fiasco. Practic, parlamentarii PSD şi-au oferit singuri puteri de procurori, deşi ancheta pe care o desfăşoară este mai degrabă o răfuială politică.

Solicitarea Liei Olguţa Vasilescu a fost dublată de „o precizare transmisă prin intermediul poştei electronice de către Viorel Salan, în data de 16 iulie“, potrivit STS. Senatorul PSD Viorel Salan este vicepreşdintele Comisiei de anchetă. Pe scurt, de la începutul lunii iulie, tabletele STS au fost puse sub sigiliu de „procurorul“ Lia Olguţa Vasilescu şi de adjunctul său Vioel Salan.

Surse care se ocupă de implementarea sistemului electronic au explicat pentru „Adevărul“ că, imediat după alegerile europarlamentare, tabletele ar fi trebuit să treacă printr-o serie de operaţiuni tehnice. „Se descarcă datele vechi, apoi trebuie instalată o aplicaţie nouă pentru alegerile prezidenţiale. Procedura necesită timp. În mod normal, STS ar avea nevoie de trei luni pentru a pregăti cele 19.000 de tablete şi operatorii aferenţi. Însă sistemul informatic a stat sub lacăt din iulie şi până acum, când au rămas mai puţin de două luni până la următorul scrutin“, susţin sursele citate.

PSD a tras de timp

În data de 10 august, prim-adjunctul STS, generalul Ionel-Sorin Bălan, a anunţat, în pemieră, la audierile din Comisia de anchetă, că tabletele sunt sigilate. Ulterior, la presiunea presei, Lia Olguţa Vasilescu a cedat, dar a mai tras de timp cât a putut. Abia în data de 12 septembrie, deci la o lună distanţă, STS a primit din partea Comisiei parlamentare o adresă prin care „se aduce la cunoştinţă faptul că este permisă desigilarea sistemului“, arată STS la solicitarea „Adevărul“.

În intervalul iulie-septembrie, specialiştii STS nu s-au putut apropia de tablete, deşi era necesară pregătirea pentru prezidenţiale. Sigiliul aplicat de Lia Olguţa Vasilescu nu a avut niciun efect din punct de vedere juridic, în condiţiile în care Comisia de anchetă doar a audiat angajaţi din STS şi AEP, fără a veni până acum cu un raport final. Datele stocate pe tablete nu au fost analizate de parlamentari, susţin surse politice. „Miza PSD a fost blocarea SIMPV pentru prezidenţiale. Şi în AEP se fac presiuni imense ca să dispară sistemul electronic“, susţin surse din AEP pentru „Adevărul“.

Vom avea tablete la prezidenţiale?

„Având în vedere că actele normative în materie electorală presupun multe functionalităţi noi, specialiştii STS vor întreprinde toate demersurile de ordin tehnic astfel încât sistemul să fie folosit, în condiţii optime, la scrutinul din 10 şi 24 noiembrie“, arată STS.

Anchetă pentru a masca eşecul politic

Comisia de anchetă pentru alegerile europarlamentare a apărut ca urmare a scorului dezastruos obţinut de PSD: 23%. Deşi Guvernul Dăncilă a organizat alegerile, imediat după numărătoarea finală, liderii social-democraţi au acuzat faptul că Opoziţia a fraudat scrutinul cu ajutorul STS, instituţie care a gestionat sistemul electronic de prevenire a votului multiplu (SIMPV). STS funcţionează în subordinea CSAT, instituţie prezidată de Klaus Iohannis, rivalul Vioricăi Dăncilă în cursa prezidenţială.

Comparativ, după alegerile locale şi parlamentare din anul 2016, câştigate clar de PSD, liderii social-democraţi n-au scos o vorbă despre o posibilă fraudă prin SIMPV, deşi alegerile respective au fost organizate de Guvernul Cioloş, criticat vehement de PSD.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Expert biolog de la Rutgers University subliniază că virusul ar putea să se fi scurs de la Institut…

2 VIDEO Priviți! Aceste specimene tocmai au intrat în țară! Ascultați ce spun!

3 VIDEO Primarul PSD al comunei tulcene Crişan a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant luând m…

4 VIDEO Imagini fără precedent pe timp de pace! Priviți imaginile cu căpitanul portavionului USS Theodore Roosev…

5 Profesorul Sarafoleanu / Marii noștri epidemiologi nu sunt puși unde trebuie. Aș vrea să-i văd în jurul președi…

recomandări

Te ia DNA: Nicolae Moga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Faceți cunoștință cu Grumpy cat japoneză, care e chiar mai grumpy decât originala