La 7 martie 1441, Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. Cronicarii epocii au spus că ar fi fost un bastard, respectiv fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg.

Strălucita victorie a lui Iancu de Hunedoara în Bătălia de la Belgrad (22 iulie 1456)

Ioan de Hunedoara și-a început cariera militară în serviciul despotului sârb Ştefan Lazarevici, colaborând apoi cu Filippo Scolari, condotier italian intrat în slujba regelui Ungariei. La moartea florentinului, în anul 1430, Ioan intră în slujba directă a regelui. Între anii 1431-1433 călătoreşte în Italia, definitivându-şi aici pregătirea militară, în serviciul lui Filippo Visconti, ducele de Milano, scriu istoricii de la Muzeul Castelul Corvinilor , care îl omagiază astăzi pe pagina de Facebook a instituției.

Între anii 1436 -1437 se afla în slujba regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, luptând pentru recunoaşterea acestuia ca rege al Cehiei.

În 1438 este numit de către Albert I de Habsburg, noul rege al Ungariei, ban al Severinului. Aceasta este prima funcţie importantă deţinută împreună cu fratele său, Ioan cel Tânăr.

7 Martie 1441 Ioan de Hunedoara este numit voievod al Transilvaniei. Odată cu preluarea acestei noi funcţii, începe reorganizarea şi pregătirea Transilvaniei, pentru a contracara pericolul reprezentat de Imperiul Otoman.

Fulminanta carieră politică a fost dublată de una militară nu mai puţin spectaculoasă: luptă cu turcii în numeroase bătălii, dintre care amintim luptele de la Sântimbru 1442, Sibiu 1442, valea Ialomiţei 1442, „Campania cea lungă” septembrie 1443-februarie 1444, bătălia de la Varna din 1444, cea de la Kossovopolje din octombrie 1448, și nu în ultimul rând marea bătălie de la Belgrad, din 1456, dusă împotriva cuceritorului Constantinopolului, Mahomed al II-lea.

Această ultimă victorie a lui Ioan de Hunedoara a salvat Belgradul și a întârziat cu aproape 70 de ani pătrunderea Imperiului Otoman spre centrul Europei.

Originea lui Iancu de Hunedoara

Originea lui Iancu de Hunedoara a fost subiect de legende consemnate de cronicarii epocii, care încercau astfel să explice cariera fulminantă a eroului nostru, scrie Marius Diaconescu în Historia. Cronicarul Antonio Bonfini consemnează la finele secolului al XV-lea o legendă despre ascendența regală a lui Iancu de Hunedoara, care ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg. Acest rege al Ungariei ar fi avut o relație amoroasă cu fiica unui nobil din familia Murșina (Morzsinai). Atât Bonfini, cât și un alt cronicar care l-a preluat peste o jumătate de secol, Gáspár Heltái, explică ascensiunea politică a lui Iancu de Hunedoara prin această origine bastardă.

Era greu de înțeles pentru cei doi cronicari și, probabil și pentru oamenii epocii lor, ascensiunea unui român în fruntea Ungariei. Ba mai mult, Bonfini relatează și despre originea bizantină a mamei lui Iancu de Hunedoara, rudă cu împărații de la Constantinopol.

O altă legendă consemnată de același cronicar afirmă descendența Hunedoreștilor în familia romană Corvinus, argumentată cu prezența corbului pe stema nobiliară a familiei.

Documentele istorice atestă fără dubii originea românească a lui Iancu de Hunedoara. În 1409, când tatăl său, Voicu, a primit de la rege moșia Hunedoara cu pertinențele sale, apare pentru prima dată în izvoare, sub numele Ioan.

Peste un deceniu, în 1419, dania regală pentru Hunedoara a fost transcrisă la cererea unchiului său, ocazie cu care apare și fratele său, care avea același nume, Ioan. Nu era un caz neobișnuit ca doi copii să poarte același nume.

Toate documentele medievale îl menționează cu numele Ioan. Dacă până prin 1440 izvoarele îl consemnează cu numele Ioan Românul (Johannes Valachus sau Johannes Olahus), după ce a intrat în centrul vieții politice, sursele îi menționează particula de nobilitate – Ioan de Hunedoara (Johannes de Hunyad sau Johannes Hunyadi).