Cum a ajuns justiția din România prioritate zero pentru Europa. Este momentul-cheie al unui fenomen!

Cum a ajuns justiția din România prioritate zero pentru Europa. Este momentul-cheie al unui fenomen!

Cheia vizitei prim-vicepreședintelui Comisiei Europene stă în următoarea afirmație, făcută în conferința de presă: ”Ce ați obținut cu sistemul judiciar în ultimii 20 de ani e extraordinar. E aproape un miracol!”. De ce a folosit Frans Timmermans cuvinte atât de mari? În primul rând, pentru că exprimă o realitate evidentă, susținută de cifre și fapte. Nicio instituție din lume nu a reușit, într-un timp foarte scurt, să dea lovituri atât de crunte unui sistem de putere care, zeci de ani, nu a răspuns în fața legii nu doar pentru infracțiuni de corupție, dar nici pentru crime. Nici la noi nu a fost și nu este vorba de o singură instituție, ci de un ansamblu de instituții care au fost sprijinite, după 2004, să acționeze pentru binele comun, scrie Dan Turturică pe  Digi24.ro .

 Însă, nu s-a ferit de cuvinte mari și pentru că gravitatea momentului impune abandonarea eufemismelor. Ar fi o mare înfrângere pentru Uniunea Europeană dacă România ar pierde un bun câștigat cu mare greutate, după o luptă crâncenă, la care și Comisia a contribuit din plin - extragerea justiției de sub controlul nucleului politic corupt care a dirijat-o zeci de ani.

Și nu doar pentru că viitorul României ar fi pus sub un mare semn de întrebare, ci și pentru că viitorul Uniunii Europene depinde de cât de eficiente sunt sistemele judiciare din țările fostului bloc sovietic. Când a spus "ochii Europei sunt asupra României şi asupra acestui conflict", Timmermans a vorbit, de fapt, despre faptul că performanța justiției de la noi, așa imperfectă cum este, a devenit punct de referință în regiune.

Oricât ar părea de neverosimil, judecând după datele inițiale ale problemei, după cum arăta justiția în 2004, singura șansă a Uniunii Europene de a rezista este ca toate țările din vecinătate să ajungă să aibă un vârf de lance anticorupție la fel de eficient ca DNA și un ansamblu instituțional care să-i ofere sprijin, așa cum au făcut numeroasele componente ale sistemului de siguranță națională care au contribuit la succesul său.

Concret. Vizita lui Timmermans în România vine la câteva zile după ce un jurnalist din Slovacia și prietena sa au fost asasinați. Jan Kuciak investiga conexiunile mafiei calabreze, ‘Ndrangheta, cu elita politică de la Bratislava. Printre faptele incriminate se număra și fraudarea fondurilor europene de către cetățeni italieni stabiliți în Slovacia.

 De ce ar ucide mafia calabreză sau complicii ei din Bratislava un jurnalist? De ce au riscat să genereze scandalul monstruos care zguduie astăzi Slovacia? Nu există decât două explicații. Pentru că se temeau de dezvăluirile sale, dar și pentru că știau că au o șansă să nu fie prinși. Ambele componente ale planului presupun un numitor comun: un stat slab, neputincios în fața infractorilor.

Așa s-a întâmplat și în Italia, până la începerea operațiunii ”Mani pulite”. Mafioții omorau jurnaliști, pentru că erau singurii care îndrăzneau să le expună afacerile oneroase. Când statul s-a întărit și a decis să îi atace, asasinatele i-au vizat pe procurorii și judecătorii anti-mafia.

Ce spune asta despre Slovacia? Nimic mai mult decât spun deja bilanțurile NAKA (Unitatea Națională Anti-Corupție). Și anume că lupta împotriva corupției este o mascaradă, așa cum a fost și în România până în 2005. Că în timp ce țara este prăduită și coboară, an de an, în clasamentele corupției, procurorii, judecătorii, dar și serviciile de informații se fac că lucrează.

În timp ce DNA a soluționat, anul trecut, 3900 de dosare de corupție, NAKA a investigat 357. În timp ce DNA a trimis în judecată aproape 1000 de inculpați, NAKA a pus sub acuzare, pentru corupție, 141 de persoane. Prejudiciul, cumulat, stabilit de procurorii slovaci, se ridică la 30 de milioane de euro. În dosarele DNA, încheiate cu sentințe definitive, instanțele au pronunțat deja confiscarea a peste 200 de milioane de euro. După toate criteriile, eficiența autoritățile slovace în materie de luptă anti-corupție este la 10% față de cea a românilor.

Dar este Slovacia mai puțin coruptă decât România? Nu. În toate clasamentele organismelor internaționale, cele două țări apar în poziții foarte apropiate, despărțite de valori insignifiante. Diferența radicală este doar în performanța instituțiilor anti-corupție.

În timp ce Slovacia, timp de un an, a pus sub acuzare un parlamentar, DNA a trimis în judecată trei miniștri, un senator, cinci deputați, doi secretari de stat și pe președintele Camerei Deputaților, care este și președintele principalului partid.

Ce relevanță au astfel de diferențe pentru Comisia Europeană? Una imensă! Pe două planuri. Primul este cel al fondurilor europene. Dacă UE constată că banii contribuabililor din Vest ajung la mafia calabreză, via Slovacia, singura posibilitate de intervenție este în mâna autorităților de la Bratislava.

Dacă procurorii slovaci nu își dau silința și nu investighează afacerile necurate, Comisia Europeană nu are nicio cale de atac. Poate cere banii înapoi și cam atât. Dar asta doar în cazurile în care OLAF duce la capăt o investigație și demonstrează un caz de fraudă cu bani europeni. Dar câte cazuri poate investiga OLAF pe an? Având în vedere că există zeci de mii de proiecte finanțate pe an, în fiecare țară, este limpede că în statele măcinate de corupție endemică cele mai multe fraude cu bani europeni vor rămâne nesancționate.

În Ungaria, problema este și mai gravă decât în Slovacia. Raportat la dimensiunea economiei sale, Ungaria este cel mai mare beneficiar de fonduri comunitare din UE. Doar patru oameni de afaceri apropiați de partidul lui Viktor Orban, FIDESZ, au primit fonduri europene de 2 miliarde de euro, în ultimii șase ani. Iar acuzațiile de fraudă se țin lanț.

O firmă controlată în trecut de ginerele premierului Ungariei trebuie să dea înapoi 40 de milioane de euro dintr-un contract pentru modernizarea iluminatului public, după ce s-a descoperit că i-a folosit pentru achiziții supraevaluate. În timp ce firmele care construiesc o nouă magistrală de metrou la Budapesta au de returnat, din aceleași motive, aproape 300 de milioane de euro.

Întocmai ca și în cazul Slovaciei, șansele Comisiei Europene de a-i pedepsi pe ungurii vinovați de fraude din fonduri comunitare și de a recupera banii depind direct de disponibilitatea de a coopera a autorităților de la Budapesta. Care, deocamadată, se mulțumesc să promită că vor investiga. Dar de făcut, nu fac mai nimic. Bilanțurile procurorilor anti-corupție din Ungaria sunt la fel de subțiri precum cele ale omologilor din Slovacia. Dar și din Cehia, Bulgaria, Slovenia și chiar Polonia.

Nicio țară central sau est-europeană nu este nici pe departe în poziția în care se află România din punctul de vedere al cooperării cu Bruxellles-ul pe această temă. Și în niciun caz pentru că la ei corupția ar fi mai mică. Din contră, sumele mult mai mari pe care le-au atras din fonduri europene fac ca prejudiciile pentru UE, în cifre absolute, să fie mult mai usturătoare decât cele înregistrate în România.

Ceea ce face diferența între noi și ceilalți este că depistarea fraudelor din bani europeni este de ani buni pe lista de priorități a DNA, iar acest capitol din bilanțul procurorilor anti-corupție nu este egalat de nicio țară din fostul lagăr comunist: în ultimii doi ani s-a dublat numărul de trimiteri în judecată în astfel de dosare. În 2017, au fost finalizate 108 de rechizitorii și 22 acorduri de recunoaștere, privind 344 de inculpați.

Iar dacă adăugăm că pe lista inculpaților se află și cel mai puternic politician din România, Liviu Dragnea, o să înțelegem exact de ce România este văzută de Comisia Europeană la polul opus, ca exemplu pozitiv, față de Slovacia lui Robert Fico sau Ungaria lui Viktor Orban.

În timp ce șeful PSD este inculpat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, iar legăturile sale penale cu rețeaua ”Teldrum” au fost expuse public de DNA și OLAF, nimeni în Slovacia sau Ungaria nu are nici cea mai mică speranță că procurorii ar îndrăzni să le facă așa ceva lui Fico sau lui Orban. Și nu pentru că nu ar avea motive. Puținele publicații independente din cele două țări abundă de dezvăluiri despre afacerile onoroase ale celor doi premieri. Recent, Radio Deutsche Welle estima averea lui Viktor Orban la 1 miliard de euro.

Dar să revenim la importanța justiției din România pentru Uniunea Europeană și de ce ar fi o catastrofă pentru Bruxelles să ne întoarcem la perioada Iliescu-Năstase-Stănoiu-Amărie. Reintrarea DNA și a celorlalte instituții care îi oferă sprijin sub control politic ar însemna ca UE să piardă singurul exemplu de succes care mai oferă o speranță că, într-un viitor previzibil, fostele țări comuniste se vor alinia la standardele de integritate ale occidentului. Standarde care presupun ca fraudarea banului public și în special a fondurilor europene să fie excepția și nu regula.

Cât de tare doare ”vechea Europă” această problemă se vede din pregătirile avansate de a condiționa acordarea tuturor fondurilor europene, nu doar a celor de coeziune și pentru agricultură, de respectarea statului de drept și a bunei guvernanțe.

Elementul delicat, însă, este că oricâtă presiune și amenințări ar mobiliza Comisia împotriva elitelor prăduitoare, nu vor avea succes și nu vor putea stopa fraudele masive dacă în țările respective nu găsesc aliați care să încline la un moment dat balanța prin începerea unor anchete penale și prin îndepărtarea celor mai corupți de la pârghiile puterii. Aliați precum instituțiile partenere din România care au făcut posibil ”miracolul” de care vorbea Frans Timmermans.

În plus, soluția blocării fondurilor europene nu poate fi decât una temporară și cu o arie de acțiune limitată. La cum arată, astăzi, peisajul puterii în Europa Centrală și de Est, în clipa în care corelarea acordării fondurilor comunitare cu o justiție independentă și incisivă va deveni realitate ar trebui ca nicio țară fostă comunistă, în afara României, să nu mai primească un euro. Ceea ce, evident, nu se va întâmpla. Pentru că în acel moment nu ar mai exista o Uniune Europeană.

Cel mai probabil, vor exista unele țări care vor fi pedepsite pentru a da un exemplu. Dar nici cu ele Comisia Europeană nu își va permite să întindă prea mult coarda, pentru că ar genera reacții ostile în rândul cetățenilor, ar da apă la moară politicienilor anti-europeni și ar putea da naștere unei coaliții anti-UE la granița estică.

De aceea, practic, UE este condamnată să reușească să impună singura soluție care poate funcționa pe termen lung. Să dinamizeze sistemele judiciare din toate țările din vecinătatea României, astfel încât performanțele lor anti-corupție să se apropie de cele ale noastre. Iar dacă aceasta este singura soluție reală care poate reduce dimensiunile fraudelor, dar și să ducă, în timp, la asanarea elitelor politice și administrative, cum să renunțe oficialii europeni, fără o luptă pe viață și pe moarte, la singurul exemplu de succes pe care îl au în această parte a continentului?

Al doilea plan, care impune și mai multă urgență acțiunilor europene, este cel politic. Fraudarea fondurilor europene nu îmbogățește doar mafioți ci și politicieni din ce în ce mai violenți anti-europeni și din ce în ce mai apropiați de Rusia. Cum ar veni, UE hrănește cu bani politicieni care au ajuns să acționeze fățiș împotriva proiectului european. Din nou, Fico și Orban sunt exemple perfecte. Ambii, prieteni de nădejde ai lui Putin, ambii dușmani declarați ai principiilor fondatoare ale spațiului comunitar.

Ce legătură are acest plan cu nevoia UE de a sprijini justiția din România? Are și încă una foarte puternică. Fico, Orban și ceilalți de teapa lor rezistă la putere de ani și ani pentru că li se permite să mintă că sunt onești și că tot ce fac, fac spre binele poporului. Și Dragnea, și Tăriceanu s-ar bucura de aceeași încredere și cotă personală de popularitate dacă în România ar lipsi, precum în Slovacia și în Ungaria, instituții care să le pună oglinda în față și care să arate oamenilor (care vor să vadă) cine sunt cu adevărat, cu acte, cifre și fapte.

Sprijinul pe care Uniunea Europeană îl dă României pentru a nu pierde "miracolul" din justiție este pentru că doar cu astfel de miracole, replicate pe tot continentul, poate supraviețui. Doar cu astfel de miracole poate împiedica transformarea proiectului european într-o cooperativă de îmbogățit rețele mafiote, locale sau transfrontaliere. Doar cu astfel de miracole poate opri Europa să hrănească, îmbogățească și să consolideze dușmanii Europei.

De aceea, lupta pentru independența justiției din România va fi una epică.



Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...