Cum a descoperit o femeie că soțul ei și-a ucis prima soție. S-a temut că va avea aceeași soartă

Cum a descoperit o femeie că soțul ei și-a ucis prima soție. S-a temut că va avea aceeași soartă

O femeie din SUA a povestit pentru ABC News cum și-a dat seama că soțul ei, de care a divorțat între timp, și-a ucis prima soție și a inventat un jaf pentru a scăpa de închisoare. Totul a ieșit la iveală când cuplul a început să aibă probleme financiare, scrie Digi24 .

Uciderea lui Heidi Firkus în 2010, în orașul St. Paul din statul american Minnesota a rămas un caz nerezolvat timp de 13 ani.

În noaptea de 25 aprilie, Heidi Firkus a sunat la 911 și a spus: „Cineva încearcă să pătrundă în casa mea”.

Apelul s-a încheiat brusc cu, un zgomot puternic. După 65 de secunde a venit un alt apel, de data aceasta de la soțul ei, Nick Firkus, 27 de ani.

„Soția mea a fost împușcată, cineva a intrat în casa noastră”, a țipat Nick Firkus la telefon.

„Am fost împușcat”, a mai spus el.

Nick Firkus avea o rană la coapsă. Heidi Firkus fusese împușcată în spate și a fost declarată decedată la fața locului.

Firkus a spus că un hoț a încercat să intre în casa lui. A povestit că a fost trezit de un zgomot suspect la ușa din față, și-a luat pușca și și-a alertat soția care dormea.
Firkus a susținut că arma s-a descărcat în timpul unei lupte cu hoțul, rănindu-i pe ambii soți.

„Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat, dar arma s-a descărcat. Degetele mele au alunecat în jos până la trăgaci”, i-a spus Nick Firkus sergentului Jim Gray de la poliția din St. Paul.

Casa Firkus era curată și ordonată și nu existau semne că s-ar fi desfășurat o luptă. Căutările extinse în cartier, inclusiv cu câini, nu au adus niciun indiciu că ar fi existat un intrus.

„Credea că este un bărbat de culoare, dar nu era complet sigur”, a spus sergentul Jim Gray.

Firkus i-a spus lui Gray că cuplul are probleme financiare. Aveau datorii de 15.000 de dolari și rămăseseră fără casă. Urmau să fie evacuați a doua zi, dar nu exista niciun semn că aveau de gând să se mute. Din discuțiile cu martorii, polițiștii și-au dat seama că Heidi nici nu știa că există un ordin de evacuare.

Totuși, fără nicio dovadă, cazul a rămas nerezolvat.

La câteva luni după moartea lui Heidi Firkus, Nick Firkus a cunoscut-o pe Rachel Watson.

„Mi-a părut rău pentru el că a trecut printr-o astfel de traumă”, a spus Rachel într-un interviu pentru ABC News.

După un an, în august 2012, Rachel și Nick s-au căsătorit. Au trei copii împreună și au locuit într-o casă cumpărată pentru ei de părinții lui Nick Firkus.

Nick și Rachel urmau să plăteascp ratele pentru casă la părinții lui Nick, iar Firkus urma să plătească impozitele pe proprietate. Dar Rachel Firkus a găsit o somație din care a aflat că soțul ei nu plătise taxele și erau în pericol de a pierde casa.

Rachel s-a gândit imediat la moartea lui Heidi Firkus.

„Nu știam că avem acea problemă. Am copii cu acest om, iar ultima dată când a avut probleme cu finanțele, lucrurile au mers prost”, a spus ea.

Cuplul a divorțat în 2018.

Rachel Firkus a vorbit apoi cu o polițistă din St. Paul, Nichole Sipes, care nu era convinsă de declarația lui Nick Firkus în cazul uciderii primei sale soții.

„Cazul m-a deranjat întotdeauna pentru că circumstanțele nu păreau să se potrivească cu ceea ce s-a întâmplat”, a spus Sipes.

„Putea să devină și ea o victimă”, a adăugat polițista, despre Rachel Firkus.

În mai 2021, Nick Firkus a fost arestat și acuzat de crimă în cazul morții fostei sale soții.

Procurorii au susținut că Nick Firkus i-a ascuns primei sale soții că aveau probleme financiare și a ucis-o din acest motiv.

În plus, anchetatorii au găsit doar ADN-ul lui Nick Firkus pe armă, iar mai mulți martori au spus că nu existau semne că a fost comisă o spargere la el acasă.

Nick Firkus a fost condamnat joi la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...