Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a sărăcit efectiv România. Țara nostră după pierderile uriașe pe câmpul de luptă, dar și problemele economice inerente a fost nevoită să facă fața jafului armatelor rusești, dar și a plății pagubelor de război imputate de URSS.

Pe data de 23 august 1944 România întorcea armele împotriva Germaniei Naziste și intra în tabăra Aliaților, alături de Anglia, Franța și URSS. România deja pierduse 800.000 de oameni, militari și civili, iar rezervele sale economice erau secătuite.

Istoricii spun că momentul 23 august 1944 a însemnat salvarea de vieți omenești, dar și scurtarea războiului. Chiar și în aceste condiții s-a deschis una dintre cele mai întunecate pagini din istoria românilor, cu o perioadă de 14 ani de ocupație militară sovietică, de transformare a României în țară comunistă ce a fost jefuită cumplit de sovietici atât prin intermediul Armatei Roșii cât mai ales ulterior prin plata despăgubirilor de război către URSS dar și prin „sovromuri”, o formă stalinistă malefică de a pune mâna pe bogățiile țării noastre la prețuri derizorii. Nu mai vorbim de facilitățile de producție, luate din România și duse direct în URSS.

România dată pe mâna rușilor

Până pe data de 23 august 1944 , România a fost un aliat al statelor Axei în cel de-al Doilea Război Mondial. Participase alături de Germania Nazistă în cadrul „Operațiunii Barbarossa” la invazia Uniunii Sovietice, cu pierderi uriașe. Contra-ofensiva sovietică și înfrângerile germane pe toate fronturile au lăsat România în fața unui dezastru iminent. Trupele rusești au ajuns, în primăvara lui 1944, la granițele României. Inclusiv mareșalul Antonescu realizase că trebuia urgent scoasă România din război. Puțini era dispuși, însă, să trateze cu Antonescu, mai ales în condițiile în care acesta cerea garanții ferme pentru securitatea României în fața URSS. Între timp, regele Mihai susținut de blocul de partide democratice a hotărât pe 23 august 1944 arestarea lui Antonescu și a oamenilor săi, dar mai ales întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste. România intra în tabăra Aliaților alături de Anglia, Franța și URSS. Românii credeau că în felul acesta își pot salva țara de ocupație și sovietizare. Totul era însă în van.

Soarta României era decisă încă din 1942 cu acordul Marilor Puteri Occidentale. Churchill ne-a dat pe mâna rușilor în schimbul Greciei. „Este vorba de decizia lui Churchill de a oferi zona de influenţă lui Stalin în Bulgaria şi România în schimbul unei zone de influenţă în Grecia, pentru asigurarea drumului Imperiului Britanic în Mediterana. Astfel, în timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo şi la Stockholm să obţină un armistiţiu care să salveze independenţa şi suveranitatea ţării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt şi obţinea vânzarea României”, scria, în ”Agonia României”, avocatul Nicolae Baciu, contemporan cu evenimentele.

Și într-adevăr există documente care arată cum primul ministru al Marii Britanii încerca să-l convingă pe președintele american Roosevelt să cedeze România rușilor. „În ultima vreme au fost semne de posibile divergenţe de politică între noi şi ruşi referitoare la ţările din Balcani, în special Grecia. De aceea noi am sugerat ambasadorului sovietic de la Londra ca guvernul sovietic să ia conducerea afacerilor în România, iar noi în Grecia”, îi scria Churchill preşedintelui american, pe 31 mai 1944.

Deşi iniţial nu a fost de acord, Roosevelt îi dă mână liberă lui Churchill, cu condiţia ca perioada de influenţă sovietică să fie una de încercare. Situația a fost discutată și ulterior momentului 23 august 1944. Semn că pe aliați nu i-a impresionat gestul României de a întoarce armele și nici faptul că în felul acesta au scurtat războiul în Europa. La cea de-a patra conferinţă de la Moscova, din octombrie 1944, acolo unde Winston Churchill s-a întâlnit cu Stalin, pe o banală foaie de hârtie cei doi lideri au decis soarta Europei de est şi în special a României.

De altfel, Stalin dovedise că URSS era o forţă militară formidabilă şi, ocupând Berlinul, era în postura de co-învingător. În urma acestei întâlniri, România era în proporţie de 90% în sfera de influenţă sovietică şi doar 10% în cea britanică. De cealaltă parte, aşa cum au convenit cei doi lideri, Grecia era în proporţie de 90% în sfera de influenţă britanică. Această stare de fapt a fost consfinţită la Yalta, între 4 şi 11 februarie 1945, în Conferinţa din Palatul de la Livadia din Crimeea, acolo unde Stalin s-a întâlnit cu Roosevelt şi cu Churchill. „Cei trei mari” au împărţit lumea în sfere de influenţă, iar România condamnată să rămână o lungă perioadă de timp în zona sovietică.

Rușii au tăbărât în România: jafuri, violuri, abuzuri

Revenind la momentul 23 august 1944, întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste nu au schimbat situația României în fața Armatei Roșii. Și asta în ciuda proclamației regelui Mihai care afirma:

„România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența țării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena prin care Transilvania ne-a fost răpită”, preciza regele în proclamație.

Până la încheierea unui armistițiu cu URSS, care a venit aproape cu o lună mai târziu, românii au fost tratați de ruși ca inamici iar țara noastră ca un teritoriu ocupat. A fost una dintre cele mai negre episoade din istoria României. Inițial trupele rusești se aflau cantonate în nordul Moldovei (august 1944) după care au pornit către sud. Deși teoretic, România devenise o țară aliată, pe unde treceau aveau loc arestări are militarilor români. La scurt timp, Armata Roșie a măturat Dobrogea, a ocupat Bucureștiul, dar și toate obiectivele strategice din România, adică porturi, instalații petroliere și facilități industriale.

„Încă de a doua zi( n.r după 23 august 1944) , pentru societatea românească a devenit limpede că „Era rău cu «der, die, das»/Dar mai rău cu «davai cias»". Armata Roşie, pe măsura înaintării ei, ignora cu desăvârşire schimbarea intervenită în orientarea României şi, în consecință, dezarma şi captura unitățile române din Moldova. Numărul celor căzuți astfel în captivitate s-a ridicat la aproximativ 140 000. În acelaşi timp, jafurile şi violurile comise de soldații sovietici evocau, mai degrabă, o năvălire a barbarilor, decât străbaterea teritoriului național de către noii aliați. Comandamentele sovietice aveau însă un argument-forte: armistițiul nu fusese semnat”, preciza Florin Constantiniu în „O istorie sinceră a poporului român” .

Coșmarul trăit de populația românească civilă cu armatele sovietice este descris și de străinii aflați în țară. Robert Bishop și ES Crayfield, autorii cărții ”Moscova înhață România. O mărturie occidentală din anii 1944-1947” scriau despre modul în care sovieticii i-au tratat pe români după 23 august 1944.

„În loc de rezistență, au dat de un mic grup de țărani desculți, care îi așteptau pe musafiri sub o boltă pentru a le ura bun-venit. Bătrânii s-au înclinat în fața învingătorilor, primindu-i cu pâine și sare. […] Coloanei de soldați ruși i-au trebuit șapte ore ca să treacă prin sat. Liniștea care a urmat a fost sfâșiată curând de țipete și de împușcături, pentru că trupele de ocupație porniseră jafurile și violurile. A început să se ridice fum, iar pe măsură ce se întuneca, s-au putut vedea peste tot zeci de focuri. […] Am găsit satul pustiu. Pancarta flutura agățată de boltă, dar bătrânii nu mai erau, iar găinile și porcii dispăruseră. Am mers din colibă în colibă și nicio cuvertură, niciun ștergar, nicio lingură de lemn nu mai rămăseseră. Ceea ce nu s-a putut lua fusese spart”, se arată în lucrarea menționată.

Nici măcar bisericile și mănăstirile nu au scăpat de jaf. Este greu de spus cât a putut lua Armata Roșie de la populație, dar în orice caz a provocat, așa cum arată mărturiile, pagube însemnate.

România batjocorită și pusă la plată cu acordul Marilor Puteri Occidentale

În cele din urmă a fost încheiat și armistițiul dintre România și URSS. Convenția de armistițiu a fost semnată în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944. Evident, România era bună de plată iar rușii așa cum au remarcat mulți contemporani și specialiști aveau să jefuiască cumplit România, printr-o varietate de metode. Prin armistițiul încheiat la Moscova, România era obligată să plătească Uniunii Sovietice despăgubiri în valoare de 300 de milioane de dolari, eșalonat pe șase ani, și în mărfuri. Adică în petrol, cereale, materiale lemnoase, vase maritime, fluviale și multe altele. Atenție, în mod intenționat, suma a fost calculată la valoarea dolarului din 1938. Devalorizarea dolarului pe parcursul războiului a făcut ca suma efectivă să ajungă la 384 de milioane de dolari. În plus, resursele românești care trebuiau să plece la ruși au fost subevaluate în așa fel încât România a plătit și mai mult. Pagubele produse de Armata Roșie de la 23 august la 13 septembrie nici măcar nu au fost cuantificate sau pomenite. În plus, prin convenție românii recunoșteau oficial pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, dar și anexarea lor în cadrul URSS. Trupele rusești erau libere să circule pe la noi prin țară iar „dușmanii” trebuiau arestați. Singura consolare era recuperarea Transilvaniei de Nord-Vest.

„Convenția de armistițiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944, prevedea recunoaşterea anexiunilor sovietice din 28 iunie 1940, despăgubiri de 300 milioane de dolari, plătibile, în decurs de şase ani în mărfuri, asigurarea libertății de mişcare pentru trupele sovietice pe teritoriul României, arestarea şi pedepsirea pesoanelor acuzate de crime de război, nulitatea arbitrajului de la Viena şi restituirea către România a Transilvaniei sau a celei mai mari părți a ei, eliberarea urmând a se face prin lupta comună a forțelor armate sovietice şi române. În cursul discuțiilor, două situații anunțau un viitor întunecat: refuzul Uniunii Sovietice, sprijinit de ambasadorii Marii Britanii şi SUA, de a înscrie în convenția de armistițiu retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României la încheierea păcii şi aprobarea automată dată de A. Harriman şi Sir Archibald Clark Kerr — reduşi la penibila situație de a fi două marionete manevrate de Molotov — a tuturor pozițiilor sovietice”, preciza Florin Constantiniu în aceeași lucrare.

Situația a fost consfințită prin Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947. Un acord între România și Puterile Aliate și Asociate semnat după Conferința de Pace din 1946, care a oficializat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru România și a stabilit noile condiții de pace, inclusiv permisiunea ca Uniunea Sovietică să păstreze forțe militare pe teritoriul român pentru menținerea liniilor de comunicație cu zona de ocupație din Austria. În primul rând, deși a luptat alături de ruși până la finalul războiului și a grăbit sfârșitul războiului prin întoarcerea armelor împotriva nemților, România nu a primit calitatea de cobeligerantă. Așa cum remarcat Gh Tătărăscu viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Străine, România a fost efectiv batjocorită și jefuită cu acordul Marilor Puteri Occidentale. I s-au imputat despăgubiri aferente inclusiv anului 1939, când România nici nu era în război, dar și din perioada când a ajuns în tabăra Aliaților. Practic a fost jaf la drumul mare.

„Tratatul în redacția lui definitivă cuprinde multe clauze grele și multe clauze injuste. Este în primul rând injust preambulul Tratatului, care nu acordă României calitatea de cobeligerantă(...)De asemenea, România socotește injuste, în domeniul obligațiilor pentru restituiri și reparații, dispozițiile art. 24, care prevăd data de 1 septembrie 1939 drept dată a începerii executării obligațiilor de restituire a drepturilor și intereselor Națiunilor Unite, când este cunoscut că Romania a intrat în război numai la 22 iunie 1941. Prin aceleași dispoziții, reparațiile sunt datorate și pentru perioada de după 23 august 1944, când pagubele resortisanților au fost provocate de armatele germane și ungare”, preciza Tătărăscu în Parlamentul României.

Nu mai vorbim de faptul că România a fost obligată să plătească toate datoriile față de Germania, dar nu a fost lăsată să le încaseze pe ale sale. Adică s-au mai adăugat încă 1.25 miliarde de mărci pe care România trebuia să le plătească către Germania. Numai că banii i-au încasat tot rușii.

România sărăcită sistematic. Intezis la Planul Marhsall, undă verde la sovrom

Distrugerea economică și sărăcirea României a continuat sistematic și anii următori, sub bagheta URSS-ului. În primul rând, alături de alte state din blocul comunist a primit interzis la Planul Marshall. Adică era forțată să renunțe la banii oferiți pentru reconstrucția postbelică. Pe motivul că erau mită „imperialistă”. În realitate, Stalin nu dorea să scape din mână țările intrate sub Cortina de Fier. În schimb, rușii ne-au procopsit cu Sovromurile niște societăți mixte româno-sovietice, adevărate lipitori rusești prin care erau jefuite resursele românești. Acordul între România şi Uniunea Sovietică pe tema înfiinţării Sovromurilor a fost semnat la Moscova pe 8 mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României faţă de Uniunea Sovietică .

În realitate era jaf la drumul mare. „Sub acest nume benign, se duc în Rusia cele mai de seamă bogăţii de tot felul ale ţării noastre, cu preţuri derizorii, în timp ce pe pieţele noastre lipsesc cele mai necesare articole sau suntem nevoiţi să le plătim înzecit mai mult decât plătesc pe ele sovietele”, preciza academicianul Onisifor Ghibu într-un memoria adresat prim-ministrului de atunci, Petru Groza.

În perioada de existenţă a Sovromurilor din 1945 și până în 1956, aproximativ 85% din exporturile româneşti erau direcţionate spre Uniunea Sovietică, la prețuri derizorii. Conform calculelor făcute de economiști, sovieticii au sărăcit economia României, prin sovromuri, cu 2 miliarde de dolari.

Adică la valoarea actuală a dolarului, în jur de 30 de miliarde de dolari. După moartea lui Stalin, Sovromurile au fost desfințate în anul 1956. Culmea, după ce au jefuit economia românească, rușii au mai cerut despăgubiri pentru desfințarea Sovromurilor de câteva miliarde de dolari. Adică sumele aferente capitalului investit în aceste societăți mixte. Românii le-au dat 5 miliarde de dolari, plătiți până în 1970.