Cum a furat KGB-ul inovațiile SUA prin intermediul savanților și de ce rețeaua încă funcționează

Războiul pe scară largă declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în 2022 a readus în prim-plan rolul vital al operațiunilor clandestine în conflictele moderne. Metodele folosite astăzi de Serviciul Federal de Securitate (FSB) și de spionajul militar (GRU) împotriva Ucrainei și a aliaților săi din Europa și America nu sunt însă noi. Ele reprezintă continuarea directă a „măsurilor active” sovietice: dezinformare, operațiuni de influență și infiltrarea unor agenți loiali Moscovei în sferele politice, militare, industriale și științifice din Occident.

Amploarea acestui mecanism din perioada Războiului Rece a fost documentată de Serhii Juk, doctor în științe, profesor și lector de istorie la Universitatea Ball State din Indiana (SUA). Într-o analiză publicată în Zerkalo Nedeli, bazată pe propriile cercetări și pe documentele KGB-ului din Ucraina sovietică (păstrate în arhivele Serviciului de Securitate al Ucrainei – SBU, fondul 16, inventarul 1), istoricul demonstrează cum oamenii de știință au fost folosiți pentru a sustrage tehnologii occidentale și cum aceste rețele au supraviețuit prăbușirii URSS.

Industria militară sovietică, construită pe secrete furate din SUA

Potrivit mărturiilor unor foști ofițeri KGB care au activat la Kiev, între anii 1965 și 1987, aproape 90% dintre inovațiile tehnologice implementate în fabricile și institutele de cercetare ale industriei de apărare din Ucraina sovietică aveau la bază informații obținute prin spionaj. Mai mult, cel puțin 80% dintre aceste „mostre secrete” proveneau direct din Statele Unite. Ele erau colectate preponderent de ingineri și cercetători sovietici trimiși în schimburi academice, care spionau pe teritoriul american și urmăreau inovațiile prezentate la expoziții industriale internaționale.

Datele din arhivele SBU confirmă dimensiunea acestui furt tehnologic sistematic. Un raport detaliat al KGB din 11 iulie 1968 trecea în revistă capturile din prima jumătate a acelui an, când șeful KGB-ului din Ucraina sovietică, Vitali Nikitcenko, raporta introducerea în centrele de cercetare ucrainene a peste 200 de mostre și materiale tehnologice occidentale, majoritatea americane.

Printre principalele ținte vizate se aflau:

• Calculatoare și electronică: La cererea Comisiei militar-industriale a Consiliului de Miniștri al URSS, agenții au sustras din SUA mostre de module pentru sistemul IBM System/360. Totodată, documentații tehnice despre microelectronică și circuite integrate de la giganți precum IBM, General Electric, Siemens și Olivetti au ajuns pe mesele Institutului de Cibernetică al Academiei de Științe a Ucrainei sovietice. De la compania japoneză Mitsubishi au fost preluate tehnologii de marcare fotoelectrică folosite în șantierele navale.
• Domeniul aerospațial și astronomia: Școala Superioară de Inginerie a Aviației Militare din Kiev a primit date despre controlul navelor spațiale și stabilizarea sateliților. Spionii au reușit să obțină informații despre programul american Saturn-Apollo, imagini selenare captate de sonda americană Surveyor VI, studii de la Universitatea Harvard privind măsurarea radiației solare prin sateliți artificiali, dar și documente clasificate ale Comisiei pentru Energie Atomică din Marea Britanie legate de cercetarea Soarelui.
• Industria grea și chimică: KGB-ul a mai colectat studii despre fizica plasmei, testarea modelelor de petroliere, metalurgie, tehnologii de sudare, precum și rețete pentru noi tipuri de adezivi și cauciuc sintetic.

Acțiunile s-au intensificat în deceniul următor. În mai 1972, chiar înainte ca președintele american Richard Nixon să viziteze Kievul, savanții ucraineni implicați în schimburi academice livrau KGB-ului programe informatice de la IBM, tehnologii industriale și studii legate de sectorul militar al SUA. Rezultatele operațiunii i-au fost prezentate lui Petro Șelest, primul secretar al Partidului Comunist din Ucraina, conducerea serviciului secret evidențiind contribuția membrilor Academiei de Științe a Ucrainei.

Ulterior, un raport din 25 aprilie 1978 menționa obținerea din SUA a 20 de documente de o importanță critică, care vizau dezvoltarea rachetelor, armele bacteriologice, giroscoapele și oțelurile cu destinație militară. Toate aceste date furate erau integrate rapid în producția unor coloși industriali sovietici, precum uzinele aeronautice Antonov, producătorul de tehnică militară și aerospațială Iujmaș sau o întreprindere de materiale abrazive din Zaporijjea.

Paravanul diplomatic și petrecerile de la Geneva

Transformarea schimburilor științifice și culturale în instrumente de spionaj a început imediat după 1958–1959, când URSS și statele occidentale au demarat primele programe oficiale de acest tip. Încă din iunie 1959, centrala KGB a cerut filialelor regionale să recruteze candidați pentru posturi de consilieri tehnici și științifici în ambasadele sovietice din SUA, Marea Britanie, Elveția și Republica Federală Germania. Profilul căutat impunea o cultură generală solidă, cunoașterea limbilor străine și expertiză în chimie, electronică, automatizări sau industria petrolieră.

În paralel, organizațiile internaționale au devenit o țintă predilectă. În 1962, KGB-ul din Republica Sovietică Socialistă Ucraineană a evaluat 37 de astfel de foruri unde URSS și Ucraina sovietică aveau drept de reprezentare. Creșterea cotelor de reprezentare ucrainene era văzută ca o oportunitate excelentă de a infiltra ofițeri sub acoperire oficială. Prioritare erau sediul ONU din New York (unde o atenție specială era acordată biroului secretarului general și departamentului de personal, ale cărui dosare despre angajați puteau servi operațiunilor secrete), UNESCO la Paris, Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena, dar și Organizația Internațională a Muncii și structurile europene ale ONU de la Geneva.

Orașul elvețian era considerat un teren de vânătoare ideal. Documentele KGB notau că la Geneva, departe de supravegherea strictă a propriilor guverne, cetățenii britanici și americani erau mult mai relaxați și mai deschiși la interacțiuni cu sovieticii. Agenții aveau instrucțiuni clare să cultive relații personale, bazate pe încredere, cu oameni de afaceri, lideri sindicali și oficiali guvernamentali din SUA și statele aliate Washingtonului, folosind ca prilej petrecerile, recepțiile și evenimentele sociale organizate de Crăciun sau de Paște.

Moștenirea post-sovietică: agenți integrați în universitățile occidentale

Prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a generat un val masiv de migrație academică spre Statele Unite și Canada, însă Serhii Juk avertizează că structura acestui exod a copiat fidel tiparul schimburilor științifice controlate de KGB în anii ’70 și ’80. Conform cercetărilor sale, peste 70% dintre participanții la programele sovietice de schimb și dintre universitarii emigrați după 1991 făceau parte din elita politică dominantă a URSS, iar peste 80% aveau conexiuni cu Moscova.

Mai mult, între 1991 și 2005, circa 85% dintre cercetătorii post-sovietici stabiliți în SUA erau de origine rusă. Cumulând aceste cifre cu cele ale savanților ruși emigrați înainte de 1991, s-a format în America de Nord o diasporă academică rusă extrem de numeroasă, dominată covârșitor de persoane originare din Moscova.

Profesorul Juk ilustrează această continuitate printr-o discuție purtată cu un fost coleg, pe care îl criticase pentru că a colaborat cu KGB-ul în timpul vizitelor în SUA de dinainte de 1991. Acesta s-a justificat spunând că a acceptat compromisul doar pentru a primi dreptul de a călători în străinătate. Totuși, același coleg a dezvăluit că mulți dintre foștii săi omologi moscoviți, emigrați ulterior în Canada și SUA, au fost în realitate ofițeri sau agenți KGB. Astăzi, o parte dintre aceștia predau în universități occidentale și, deși păstrează o distanță formală față de regimul lui Vladimir Putin, evită sistematic să critice politicile Kremlinului.

Rețelele de influență în contextul războiului din Ucraina

Efectele acestei infiltrări pe termen lung sunt vizibile în dezbaterile academice actuale privind războiul din Ucraina. Potrivit lui Serhii Juk, o parte a cercetătorilor ruși din instituțiile occidentale ocolește orice critică deschisă la adresa imperialismului rus și a invaziei militare, preferând în schimb să atace ceea ce ei numesc „ideologia naționalistă ucraineană”.

Conexiunile dintre mediul universitar vestic și structurile Moscovei sunt exemplificate de autor prin cazul istoricului Iuri Slezkine, profesor la Universitatea California, Berkeley. În 2020, acesta a fost premiat de Clubul Valdai, un forum de discuții din Rusia strâns legat de dezbaterile privind politica externă a Kremlinului. Invocând declarațiile unor foști ofițeri KGB, Juk subliniază că acest Club Valdai a fost utilizat pentru a sprijini figuri occidentale influente. În acest context sunt menționați și politologii americani John Mearsheimer și Marlène Laruelle, ale căror poziții — criticate de autor — plasează responsabilitatea izbucnirii războiului din Ucraina pe umerii Occidentului.

În concluzia analizei sale, Serhii Juk atrage atenția că aceste punți de legătură dintre cercetători, instituții academice și organizații internaționale oferă în continuare Rusiei pârghiile necesare pentru a-și menține relevanța în comunitatea științifică globală și pentru a avea acces neîngrădit la cunoștințele și tehnologiile occidentale.

Explorează subiectele:

KGB spionaj Rusia

Distribuie Distribuie Comentarii