Cum a învins Rikki Rockett cancerul în stadiul IV după eșecul chimioterapiei

Rikki Rocket. Imagine din arhiva personală

Rikki Rocket. Imagine din arhiva personală Foto: FACEBOOK

Acum în vârstă de 65 de ani, muzicianul a rememorat pentru Fox News calvarul prin care a trecut începând cu anul 2015. Totul a debutat banal, cu dureri în gât care i-au afectat atât pe el, cât și pe ceilalți membri ai familiei. Însă, în timp ce apropiații săi s-au vindecat în urma tratamentului cu antibiotice, simptomele artistului au continuat. Un control medical a scos la iveală o zonă suspectă, iar biopsia ulterioară a confirmat un diagnostic crunt: cancer la gât în stadiul IV, asociat unei infecții cu HPV, care îi afectase baza limbii.

Mesaje de adio și chinul fizic

Pentru a combate boala, Rikki Rockett a fost supus timp de trei luni unui regim epuizant, care a inclus chimioterapie o dată pe săptămână și ședințe de radioterapie cinci zile pe săptămână. Impactul fizic a fost devastator. Bateristul a slăbit până la aproximativ 73 de kilograme, fiind în imposibilitatea de a mai mânca alimente solide. În perioadele cele mai critice, chiar și înghițirea unei cantități infime de apă îi provoca o suferință extremă.

În volumul său de memorii, intitulat „Ghost Notes: My Life in Poison” („Note fantomă. Viața mea în Poison”), artistul a descris trauma trăită de familia sa în acele momente. El a relatat o scenă sfâșietoare în care fiul său îl privea îngrozit cum plângea de durere în timp ce se chinuia să înghită câteva linguri de supă.

Din păcate, tratamentele clasice nu au reușit să elimine tumoarea. Rămași fără opțiuni, medicii au început să ia în considerare amputarea chirurgicală a limbii. Rockett își estima atunci șansele de supraviețuire la doar 40–50% și se temea că intervenția îl va lăsa dependent de un tub de alimentare pentru puținul timp pe care credea că îl mai are de trăit. Îngrozit de ideea că își va pierde vocea sau viața, a început să înregistreze materiale pentru copiii săi.

„Înregistram mesaje pentru copiii mei, ca să le poată urmări mai târziu, pentru că următorul pas ar fi fost să îmi taie limba, dacă ar fi fost necesar. Voiam să știe cum suna vocea mea, să îmi audă sfaturile pentru anii în care aveau să crească și să le audă direct de la mine. Voiam să înțeleagă cine eram, cine credeam că sunt și ce speram să devin.” - Rikki Rockett

Riscul studiului clinic și vindecarea miraculoasă

Rikki Rocket

Rikki Rocket Foto: FACEBOOK

Aflat într-un punct critic, fără prea multe alternative după eșecul chimioterapiei și al radioterapiei, muzicianul a hotărât să își asume un risc major și s-a înscris într-un studiu clinic derulat la UC San Diego Moores Cancer Center. Acolo, specialiștii testau o terapie experimentală bazată pe combinarea a două medicamente: epacadostat și pembrolizumab (cunoscut comercial sub numele de Keytruda).

„În ciuda tuturor tratamentelor, cancerul nu dispăruse. Atunci am început o combinație experimentală de medicamente la UC San Diego Moores Cancer Center și a funcționat extraordinar de bine. Când un asemenea tratament dă rezultate, este uimitor. Dacă nu funcționează, te poți întreba dacă nu cumva ți-ai pierdut timpul. Așa că a trebuit să risc. Și am făcut-o. Din fericire, rezultatul a fost în favoarea mea.” - Rikki Rockett

Efectele noului protocol medical au fost spectaculoase. Prima tomografie PET realizată după inițierea terapiei a indicat o reducere cu circa 90% a formațiunii tumorale, iar la cea de-a doua investigație nu a mai fost detectat niciun semn al bolii. În luna iulie a anului 2016, medicii au confirmat că artistul s-a vindecat de cancerul la gât, însă acesta a continuat administrarea tratamentului la indicațiile specialiștilor, pentru a minimiza riscul unei recidive.

Astăzi, la un deceniu distanță de la învingerea bolii, Rikki Rockett își continuă activitatea muzicală, urcând pe scenă inclusiv alături de trupa Rockett Mafia. Deși a rămas cu sechele în urma radioterapiei — care i-a afectat glandele salivare, provocându-i ocazional uscăciunea gurii și schimbări ale vocii —, bateristul consideră că adevăratul triumf este timpul câștigat alături de familia sa. „O mare parte din lupta mea a fost pentru copiii mei”, a concluzionat muzicianul.

Explorează subiectele:

Rikki Rockett Poison cancer


Citește și:

populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Amănunte care dau fiori / Arestarea fostului șef al spionajului german provoacă panică în CIA și MI6

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare