Cum a luat în derâdere George Simion gestul cu tăiatul tortului în forma Groenlandei: ironii cu un fursec tricolor

George Simion a stârnit controverse după ce a tăiat un tort în forma Groenlandei, decorat în culorile steagului SUA, la o ceremonie republicană din Statele Unite. Ulterior, liderul AUR a luat în derâdere situația, mâncând prăjituri decorate cu steagul României și comentând ironic: „Prăjiturile sunt bune și noi, românii, cu siguranță nu vrem să fim în meniu, ci vrem să fim la masă”, citând din discursul premierului Canadei.

image

Prezent în Statele Unite împreună cu membri AUR, George Simion a participat la o vizită în biroul Annei Luna, membră republicană a Camerei Reprezentanților din SUA. Acolo, liderul AUR a mâncat un fursec decorat în culorile drapelului României, comentând pe ton ironic: „Anna Luna ne-a dat niște prăjituri cu România și nu știu ce să facem, dacă să le mâncăm, să nu le mâncăm, să nu fie controversat gestul ăsta. Stai să… s-ar putea să… we may have a problem in the Romanian Parliament (s-ar putea să avem o problemă în Parlamentul României)”.

El a adăugat: „Prăjiturile sunt bune și noi românii cu siguranță nu vrem să fim în meniu, ci vrem să fim la masă”.

Anterior, Simion fusese pus să taie un tort în forma Groenlandei, în culorile steagului SUA, la o ceremonie organizată de „Republican for National Renewal”. Imaginile au stârnit critici în România, inclusiv din partea colegilor săi din partid, pentru că au fost considerate un gest lipsit de seriozitate geopolitică.

Critici ferme din partea politicienilor români

George Simion, am un mesaj pentru tine: Să-ți stea în gât tortul ăla! Când tai tortul ăla, gândește-te că poate era Dobrogea în locul Groenlandei și cineva îți cerea acel teritoriu. Pentru că noi suntem parte dintr-o familie, și când ești parte dintr-o familie ai grijă de nevoile celor din familia ta. Dacă unul din membrii familiei este atacat, nu râzi la lucruri serioase. Așa că, să-ți stea în gât tortul ăla!”, i-a transmis Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță.

FOTO: X

FOTO: X

Adela Mîrza, președinta Partidului Alternativa Dreaptă, a comentat ironic: „George Simion, te-ai dus după fentă cu Groenlanda. Între timp, Trump s-a răzgândit… George, am și eu o întrebare pentru tine, așa ca de la conservator la suveranist: Dacă Viktor Orban ar avea un tort cu Ungaria Mare și ar tăia o felie cam cât Ardealul, oare ce-ai spune? Suveranismul funcționează în ambele sensuri, colega! Nu doar când îți convine ție.”

Co-fondatorul AUR, Marius Lulea, a atras atenția asupra exagerării gestului său.

„Groenlanda e Danemarca. Danemarca e Europa. Europa e România”, amintind și de sloganul lui Simion „Basarabia e România”.

Cum se apără Simion

„A sugera că politica externă a României s-ar face prin tăierea unui tort este nu doar ridicol, ci dovedește nivelul alarmant de superficialitate și rea-credință al celor care propagă aceste narațiuni”, a scris Simion pe rețelele de socializare.

El a criticat „ipocrizia evidentă” a unor oficiali români: „Consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, a declarat recent că România este «solidară cu ambele poziții». Aparent, acest tip de declarație este acceptabil atunci când vine din interiorul sistemului, dar devine «scandalos» când vine vorba de AUR”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

3 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

4 5 avioane-cisternă ale Forțelor Aeriene ale SUA, lovite de o rachetă iraniană în timp ce staționau la o bază aeriană saudită

5 Fostul prezentator Fox News Tucker Carlson susține că CIA i-ar fi citit mesajele cu Iranul și că încearcă să-l transforme în „agent străin”