Cum a rămas PSD fără ideologie și a lăsat 40% dintre nemulțumiți pe mâna AUR
Manifestația organizată sâmbătă, 14 noiembrie, în sprijinul fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu a început la ora 14:00, în Parcul Izvor din Capitală, în vecinătatea Palatului Parlamentului, adunând circa 8.000 de participanți. Deși liderul AUR, George Simion, și alți reprezentanți marcanți ai formațiunii s-au alăturat acțiunii, prezența s-a situat sub estimările anunțate anterior de organizatori.
După ora 16:00, majoritatea celor prezenți au părăsit zona. Câteva mii de manifestanți au pornit însă spre sediul Arestului Central din București, unde au scandat solicitând eliberarea lui Călin Georgescu, însă în jurul orei 18:30 în fața instituției mai rămăseseră doar câteva sute de oameni. Pe parcursul mitingului, participanții au transmis și un semnal de susținere pentru mișcarea americană MAGA, scandând numele vicepreședintelui SUA, J.D. Vance.
Oportunismul PSD și golirea de ideologie care alimentează AUR
Potrivit politologului Cristian Pîrvulescu, miza reală a mobilizării din jurul lui Călin Georgescu depășește persoana fostului candidat și privește încercarea AUR de a păstra în sfera sa de influență cele aproximativ 40 de procente din electorat ostile partidelor consacrate. Această nișă nu este o apariție recentă, ci o constantă a României postdecembriste pe care s-au sprijinit anterior grupări naționaliste ca Partidul România Mare.
Responsabilitatea pentru perpetuarea acestui climat de frustrare aparține însă în mare măsură partidelor sistemului — și în primul rând PSD — care, într-un exercițiu de pur oportunism politic, au preluat figuri din zona PRM, precum Olguța Vasilescu, sacrificându-și propria coerență doctrinară în încercarea de a înghiți acest electorat.
„Altfel spus, electoratul acesta nemulțumit este de multe tipuri. Este un electorat care se reînnoiește generațional. L-am văzut deja în 2000, la votul pentru PRM, și continuă să supraviețuiască până astăzi în diferite forme: AUR și, apoi, datorită AUR, SOS și POT. Potențialul a fost mereu de 40%. Deci nu este ceva nou. În 2000 eram după o criză economică resimțită dur, cu o stare de nemulțumire generalizată. Încă nu începuse războiul hibrid în adevărata lui formă, dar Corneliu Vadim Tudor a ieșit pe locul doi la alegerile prezidențiale, iar prezența la vot a fost de peste 60%. Deci cei 25% pe care i-a luat PRM erau enorm de mult, dacă ne raportăm la ce se întâmplă acum. Aceasta este baza pe care se construiește, în funcție de stările de spirit. Ce au făcut partidele sistemului, în primul rând PSD și apoi PD-PDL-PNL, este că au preluat această sursă. Din PRM, Olguța Vasilescu și ceilalți au trecut la PSD, iar din cealaltă zonă a preluat masiv PD-ul” — Cristian Pîrvulescu
Deși AUR a speculat la maximum dezamăgirea crescândă față de vechile structuri de putere și a reușit să coaguleze acest bazin electoral, o parte însemnată a votanților nemulțumiți nu este dispusă să iasă la proteste. Pîrvulescu subliniază că goana PSD și a celorlalte partide tradiționale după voturi fără convingeri reale i-a îndepărtat definitiv pe cetățeni, împingându-i spre noile vehicule politice, chiar dacă mobilizarea de stradă rămâne limitată.
„Vedem cum partidele sistemului au încercat să absoarbă acest electorat, și acesta este motivul pentru care nu mai au niciun fel de ideologie. Dar oamenii s-au plictisit. Cei nemulțumiți nu au cum să se îndrepte către aceste partide, așa că se îndreaptă către alte forme de organizare politică. Ce a reușit Simion a fost să creeze, în momentul oportun, o mișcare care să confedereze toate nemulțumirile din societate. Dar aceste nemulțumiri nu iau forma unor proteste de stradă. Și să știți că, în perioada ianuarie–februarie 2025, când am văzut manifestațiile din Piața Victoriei, oamenii abia așteptau să plece. Nu toți, dar destul de mulți. Deși nu erau împotriva ideii, erau obligați să ajungă acolo, erau lucruri care le depășeau până la urmă interesele. Asta nu înseamnă că nu există senzația că alegerile le-au fost furate, dar asta pentru că există în continuare o ambiguitate în analiza situației de atunci” — Cristian Pîrvulescu
De ce România nu repetă modelul Franței și ecoul alegerilor din SUA
Adunarea de la București s-a desfășurat simultan cu proteste ample în Franța și în alte țări europene, ceea ce i-a determinat pe numeroși susținători din mediul online să facă paralele între cele două situații și să invoce ideea de „revoluție”. Cristian Pîrvulescu respinge însă categoric această comparație, arătând că lipsa unei tradiții revoluționare și caracterul diferit al revendicărilor explică numărul redus de manifestanți din Capitală.
„Protestele din Occident sunt de cu totul altă natură decât cele din România și nu pot fi în niciun fel asociate. În Franța există cereri sociale, care nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Nu au nimic mesianic. Putem să fim de acord sau nu cu ele, dar nu seamănă în niciun fel, nu este vorba despre același lucru. În Franța se trece ușor la manifestații de stradă pentru că există tradiția revoluției. În Franța, fiecare generație vrea să asedieze, să distrugă Bastilia. Fiecare are câte o Bastilie de distrus. La noi nu există această tradiție și nu există o bază pentru așa ceva. Acesta este motivul pentru care, de fapt, mobilizarea este mică” — Cristian Pîrvulescu
Pe lângă factorii interni, analistul politic indică și o influență venită din Statele Unite asupra anvergurii modeste a protestului din București. În viziunea sa, rezultatul modest obținut de tabăra lui Donald Trump la alegerile americane de la jumătatea mandatului s-a răsfrânt inclusiv asupra elanului manifestanților din România: „Eu sunt dintre cei care cred că impactul alegerilor americane de acum doi ani asupra alegerilor din România a fost destul de important și că impactul alegerilor de la jumătatea mandatului asupra succesului minuscul al acestei manifestații poate fi la fel de mare”.
Explorează subiectele:
