Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO

Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO

Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline (425 de milioane de euro), potrivit Express.co.uk .

„Cea mai scumpă casă" din lume - un conac/castel cu 100 de camere, amplasat pe o suprafață de peste 1.000 de hectare în apropiere de Paris, deținut cândva de membrii unei familii regale - e acum pe piața imobiliară.

Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne a fost ridicat pe ruinele unui castel din secolul al XII-lea. Dinastia Rothschild a achiziționat vasta proprietate la sfârșitul secolului al XIX-lea, înainte ca regele Hassan al II-lea al Marocului să o cumpere în anii 1980 și să o supună unei ample renovări.

Clădirea are o unitate medicală și stomatologică complet echipată

Familia regală marocană a adus castelului o multitudine de modificări, adăugându-i inclusiv un hammam spa, un salon de înfrumusețare și coafură și o unitate medicală și stomatologică complet echipată.

FOTO Captură YouTube La Voix de l'Actualité

În plus i-au adăugat un subsol cu o rețea vastă de tuneluri, bucătării, camere frigorifice, spații de depozitare și locuințe pentru personal.

Alături există un grajd suficient de mare pentru 50 de cai.

Proprietatea a fost vândută, în 2008, unui cumpărător din Orientul Mijlociu, al cărui nume nu a fost dezvăluit, pentru 170 de milioane de lire sterline.

„Un investitor ar putea construi mii de apartamente acolo”

Noul preț la care castelul este acum pus la bătaie este peste dublul celui precedent, 363 de milioane de lire sterline (425 de milioane de euro), sumă care a ridicat semne de întrebare în rândul agenților și experților imobiliari.

„Este cel mai scump castel din Franța și poate din lume. Prețul de 425 de milioane de euro este justificat de proprietatea în sine, dar și de terenul de 1.000 de hectare care oferă numeroase posibilități. Un investitor ar putea construi mii de apartamente acolo dacă ar vrea", a explicat, pentru revista Paris Match, Ignace Meuwissen, un consilier imobiliar al elitei mondiale, care a descris construcția ca fiind opulentă și grandioasă.

Agenții imobiliari de lux consultați de publicația imobiliară franceză Le Figaro Immobilier și-au exprimat îndoielile cu privire la faptul că prețul de nouă cifre ar putea atrage un cumpărător.

Proprietățile de acest tip s-ar putea vinde cu 20-25 de milioane, sau chiar 30 de milioane dacă ne îndrăgostim cu adevărat de ele”, a spus unul dintre ei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro