Cum devine muzica un instrument de recrutare neo-legionară pentru adolescenți
Muzica și admirația pentru artiști pot influența valorile și comportamentele adolescenților. Foto: Pixabay
Potrivit unei anchete realizate de publicația Context.ro, piese muzicale interpretate de artiști precum Cedry2k, Clasimetric, Razie și MENSUR sunt utilizate ca vehicule de propagandă neo-legionară. Mai mult, această muzică promovează direct cluburile de pregătire fizică Radical Fight Club, structuri afiliate rețelei Radical Entourage, active atât în România, cât și în Republica Moldova.
Strategia de atragere a tinerilor se bazează pe un mix vizual și auditiv atent construit. Videoclipurile acestor cântăreți îmbină secvențe din timpul antrenamentelor de arte marțiale cu simbolistică legionară și îndemnuri la luptă împotriva unor așa-ziși „dușmani”. Trecerea de la statutul de simplu ascultător la cel de membru activ este facilitată chiar prin postările online, care includ adesea invitații de înscriere la antrenamente prin intermediul mesajelor private, unde sportul este împletit cu naționalismul radical și pregătirea pentru confruntări cu adversarii ideologici.
Mecanismul psihologic: de la melodia preferată la adoptarea extremismului
Pentru a înțelege cum funcționează acest proces de recrutare, psihologul Olga Ghițac a explicat pentru „Adevărul” modul în care muzica și idolatrizarea unui artist pot modela mintea unui tânăr aflat în plin proces de formare a identității. Impactul nu vine doar din textul pieselor, ci din conexiunea emoțională profundă pe care ascultătorul o dezvoltă față de interpret.
„Muzica are o capacitate extraordinară de a ajunge la emoțiile noastre. De multe ori, înainte să analizăm rațional un mesaj, îl simțim. Ritmul, repetiția, energia și emoția asociată unei melodii pot face ca anumite idei să devină familiare și, în timp, mai ușor de acceptat”, explică specialista.
Pentru un adolescent, cântărețul preferat devine adesea un reper, ceea ce facilitează preluarea unor valori și atitudini fără a mai fi trecute prin filtrul gândirii critice.
„Aici intervine un mecanism psihologic important: transferul admirației de la persoană către mesaj. Dacă admir un artist, dacă mă regăsesc în povestea lui și dacă simt că mă reprezintă, există riscul să accept mai puțin critic și ideile pe care le transmite”, punctează Olga Ghițac.
Cu toate acestea, simplul fapt că un tânăr ascultă piese cu tentă agresivă nu îl transformă automat într-o persoană violentă. Psihologul subliniază că „riscul apare atunci când mesajele extremiste sunt repetate, validate de un grup și integrate treptat în identitatea tânărului.”
Astfel, radicalizarea începe adesea subtil, de la o simplă piesă muzicală, continuă cu urmărirea discursului artistului și culminează cu intrarea în comunitățile care îl susțin.
„Un mecanism important este normalizarea treptată. Ceea ce inițial părea șocant devine familiar prin expunere repetată și validare socială. Familiaritatea nu produce automat acceptare, dar poate contribui la diminuarea reacției de respingere, mai ales când mesajul este susținut de persoane importante pentru tânăr”, detaliază psihologul.
Iluzia puterii și capcana masculinității agresive
De ce sunt însă adolescenții atât de vulnerabili în fața unor organizații care glorifică violența și disciplina strictă? Olga Ghițac consideră că răspunsul se află în lipsurile emoționale din viața de zi cu zi a tinerilor, lansând o întrebare esențială: „Ce găsește un adolescent într-un asemenea grup și nu găsește în altă parte a vieții lui?”
Nevoia de protecție, prietenie, acceptare sau dorința de a se simți important sunt exploatate la maximum de aceste rețele. Pentru adolescenții care se simt nedreptățiți, respinși sau lipsiți de putere, ideologiile radicale oferă explicații simpliste și indică un vinovat comun pentru toate frustrările lor.
„Un grup care îi spune «Ești unul dintre noi», «Aici ești respectat», «Noi suntem puternici» îi poate oferi o identitate într-un moment în care el încă și-o construiește”, lămurește experta.
Deși camaraderia și disciplina sunt valori pozitive, prezente în orice comunitate sportivă sănătoasă, în cercurile extremiste acestea sunt deturnate. „Diferența apare atunci când apartenența este condiționată de supunere, când forța devine sinonimă cu agresivitatea și când grupul are nevoie de un dușman pentru a-și consolida identitatea”, avertizează Ghițac.
Pentru a demonstra forța conformismului și a nevoii de apartenență, chiar și în absența muzicii, psihologul amintește de celebrul experiment educațional „Al Treilea Val”, desfășurat în 1967 de profesorul american Ron Jones. Atunci, prin impunerea unor reguli stricte, a unor sloganuri și prin crearea unei identități de grup, elevii au adoptat rapid comportamente autoritare, ajungând să își spioneze și să își denunțe colegii care se abăteau de la norme.
Un alt pilon al propagandei identificate de Context.ro în piesele promovate de această rețea este cultul forței brute, al rezistenței fizice și promovarea unei masculinități agresive, construită în opoziție totală cu imaginea bărbatului sensibil, catalogat drept slab.
Olga Ghițac afirmă că, în cabinetul de psihoterapie, vede des consecințele acestei educații la bărbați care nu își pot exprima vulnerabilitățile deoarece au crescut cu stereotipuri precum „Băieții nu plâng” sau „Nu arăta că suferi”. În grupurile radicale, presiunea colectivă îi forțează pe adolescenți să își reprime empatia sau îndoielile pentru a nu părea slabi, deși specialista notează că nu orice act de agresivitate are la bază o nesiguranță.
„Uneori, agresivitatea funcționează ca o apărare psihologică împotriva vulnerabilității. Este mai ușor să arăt furie decât să recunosc că mă simt respins. Este mai ușor să intimidez decât să spun că îmi este frică. Este mai ușor să pretind că sunt superior decât să mă confrunt cu sentimentul că nu sunt suficient de bun” - Olga Ghițac, psiholog.
În viziunea specialistei, adevărata forță interioară este complet diferită de cea promovată în cluburile radicale: „Un bărbat puternic nu este cel care nu simte frică, ci cel care poate să-și recunoască frica fără să aibă nevoie să-i rănească pe ceilalți pentru a se simți valoros”.
Semnale de alarmă și ghid de intervenție pentru părinți și profesori
Alunecarea unui tânăr spre extremism este însoțită de o serie de modificări comportamentale. Deși niciunul dintre aceste elemente, analizat individual, nu confirmă automat radicalizarea, părinții trebuie să fie atenți la schimbările de durată în discursul și atitudinea copilului, la ruperea legăturilor cu vechii prieteni, la intoleranța manifestată față de alte categorii sociale și la încercările de a scuza comportamentele agresive.
„Un semnal deosebit de îngrijorător apare atunci când adolescentul începe să considere că violența este legitimă pentru apărarea ideilor sale”, subliniază Olga Ghițac.
Când adulții observă că adolescentul folosește simboluri extremiste sau admiră lideri radicali, modul în care reacționează este decisiv. Interdicțiile bruște nu vor face decât să adâncească problema, mai ales dacă acel grup este singurul loc în care tânărul se simte apreciat.
„Primul lucru pe care l-aș recomanda părinților este să nu transforme imediat situația într-un război cu propriul copil”, sfătuiește psihologul. În schimb, este nevoie de dialog deschis pentru a înțelege ce anume îl fascinează pe tânăr la acel grup sau artist, păstrând însă granițe ferme în ceea ce privește violența, amenințările și discriminarea: „Este foarte important să facem diferența dintre acceptarea copilului și acceptarea comportamentelor sale.”
Soluția pe termen lung implică oferirea unor alternative sănătoase care să răspundă nevoii de apartenență: integrarea în alte activități sportive, cultivarea relațiilor de prietenie și găsirea unor comunități pozitive. În paralel, școala are datoria de a nu se limita la impunerea unor regulamente, ci de a iniția dezbateri reale despre gândirea critică, mecanismele manipulării și presiunea de grup.
Intervenția psihologică timpurie și menținerea comunicării sunt esențiale înainte ca tânărul să se izoleze complet. Totuși, există și o linie roșie care nu permite amânare: „Dacă apar amenințări concrete, planuri de agresiune sau acces la arme, situația trebuie tratată ca o problemă de siguranță, cu implicarea specialiștilor și, după caz, a autorităților”, conchide Olga Ghițac.
Explorează subiectele:
