Cum își cumpără militarii ruși scăparea din „mașina de tocat carne”
Mii de mesaje și sesizări confidențiale trimise de militarii ruși și de apropiații acestora scot la iveală mecanismele brutale de supraviețuire din tranșee, unde soldații ajung să plătească sume mari de bani pentru a evita trimiterea în misiuni sinucigașe. O amplă cercetare bazată pe o scurgere masivă de date arată cum războiul din Ucraina s-a transformat într-o veritabilă „afacere a morții”, dominată de corupție, devalorizarea vieții umane și un jargon crud care a contaminat întreaga societate rusă.
O imagine detaliată și nefardată a vieții de pe frontul din Ucraina reiese dintr-un studiu amplu publicat în luna iunie, intitulat The Ethnographic Dictionary of War. Realizată de antropologul Alexandra Arkhipova și psihologul Yuri Lapshin, în cooperare cu organizația ECHO (Comitetul Rus Anti‑Război), cercetarea are la bază aproape 7.000 de scrisori, mesaje și petiții transmise între combatanții ruși și rudele lor.
Soldați ruși Foto: Profimedia
Conform publicației Kyiv Post , aceste informații au fost obținute în urma unei breșe apărute în sistemul informatic al Comisarului pentru Drepturile Omului din Federația Rusă, datele vizând intervalul aprilie–septembrie 2025. Deși instituția pretinde că are un statut independent, autorii cercetării amintesc că membrii săi sunt numiți direct de către Duma de Stat, motiv pentru care „mulți îi contestă imparțialitatea”.
Datele analizate indică faptul că aproximativ trei sferturi din totalul plângerilor adresate instituției priveau direct conflictul militar din Ucraina. În aceste dosare, autorii au repertoriat în jur de 80 de formule specifice noului jargon de tranșee („modern trench slang”). Acest limbaj hibrid împrumută eufemisme de tip sovietic, elemente din argoul penitenciarelor, accente de sarcasm la adresa ierarhiei militare și figuri de stil din domeniul tehnologic.
Printre expresiile frecvent consemnate se numără „200” (care indică un combatant decedat), „trimis în delegație” (formulă folosită pentru dislocarea în linia întâi), „ptichka” (pasăre, termen atribuit dronelor) sau „ptichnik” (păsărar, cel care pilotează drona). Dacă pentru trupe acest vocabular funcționează ca o barieră de protecție psihică împotriva traumelor și un instrument de solidaritate, el evidențiază în mod direct violența extremă ascunsă sub propaganda Moscovei.
Semnificativ este faptul că aceste expresii au depășit cadrul unităților militare: mamele, soțiile, surorile și copiii soldaților au asimilat la rândul lor terminologia, care a pătruns adânc în viața de zi cu zi a populației ruse. Petițiile descriu condițiile aspre din tranșee, spitale și tabere militare, dar și relațiile încordate cu ofițerii, abuzurile de putere, bătăile, umilințele, corupția sistemică și fraudele financiare, conturând cu exactitate mediul în care trăiesc militarii.
În percepția combatanților și a rudelor acestora, ostilitățile s-au transformat într-o veritabilă „afacere a morții”, din care retorica eroismului a dispărut complet în favoarea termenilor contabili. Omul mobilizat devine simplă „carne”, o piesă consumabilă pe o linie tehnologică a distrugerii sau a mutilării fizice.
În spatele liniilor s-a format o întreagă economie subterană dedicată supraviețuirii. Plata mitei („otkup”) a devenit metoda principală prin care militarii încearcă să evite participarea la atacuri directe, să capete un permis de odihnă sau să aibă acces la asistență medicală. De asemenea, operatorii de drone ajung să suporte din fonduri proprii achiziționarea de echipamente noi în cazul în care aparatele se pierd. Mobilizații sunt denumiți scurt „mobiks”, chiar dacă familiile încearcă uneori să nuanțeze situația, menționând că bărbații luptă „în ajutorul Patriei”.
Unul dintre conceptele centrale rămâne cel de „meat grinder” (mașină de tocat carne). Termenul descrie asalturile frontale în care trupele sunt împinse în valuri succesive fără instrucție adecvată și fără materiale suficiente, sectoarele în care pierderile umane sunt enorme, decizia Kremlinului de a sacrifica trupe pentru câștiguri minime și ordinele care forțează militarii să execute misiuni aproape sinucigașe.
Problemele bănești ocupă un spațiu considerabil în aceste mesaje: familiile reclamă întârzieri repetate ale indemnizațiilor sau sume compensatorii blocate, dar și blocajele birocratice legate de declararea decesului. În multe cazuri, cadavrele sunt abandonate în zona de luptă din cauza riscurilor prea mari de recuperare. Cum recunoașterea oficială a dispariției poate dura mai bine de șase luni, rudele rămân în această perioadă fără niciun ajutor financiar. Totodată, militarii care cad prizonieri sunt încadrați la categoria „exchange fund” (fondul de schimb) și figurează oficial sub indicativul „BP” (dispăruți) până în momentul unui eventual schimb de trupe.
În concluziile studiului, autorii notează că realitatea depășește simpla apariție a unui jargon militar. Acest lexic atestă o politică în care soldații sunt percepuți ca elemente lipsite de valoare individuală și complet dispensabile, abordare pe care apropiații lor par să o fi integrat involuntar. Pierderea vieții pe front a încetat să mai fie considerată un „act nobil”, fiind asimilată doar ca o consecință inevitabilă impusă de mecanismele și „logistica războiului”.
Explorează subiectele:
