Cum se pregătește baza militară de la Mihail Kogălniceanu să găzduiască escadrile NATO și avioane americane în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu e în plin proces de modernizare. Noua pistă de 3,5 kilometri, cea mai lungă pentru aeronave militare din țară, va permite operarea unei escadrile complete de F-16, iar infrastructura va susține până la 10.000 de militari și familiile lor.

Baza de la Kogălniceanu ar putea găzdui o escadrilă de nave F-16. FOTO: Pixabay

Baza de la Kogălniceanu ar putea găzdui o escadrilă de nave F-16. FOTO: Pixabay

„Baza 57 are o locație strategică, fiind la limita flancului estic al NATO și a graniței de est a României. Aceste facilități vin să contribuie la suportul pe care România îl asigură pentru dislocarea trupelor străine și operarea capabilităților naționale”, a declarat comandantul bazei, cdor. Gabriel Goagă.

La baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu se construiește o pistă de decolare-aterizare cu o lungime impresionantă de 3,5 kilometri și lățime de 45 de metri, destinată să opereze întreaga gamă de aeronave NATO, inclusiv avioanele de vânătoare F-16. Lucrările au început în 2024, iar finalizarea este estimată pentru 2027.

Pista, cea mai mare de acest fel din România, este proiectată să ofere o capacitate operațională maximă, inclusiv pentru misiuni de antrenament, transport strategic și dislocarea rapidă a trupelor.

„În acest moment se toarnă căile de rulare, se toarnă asfaltul la pistă. Se lucrează intens, astfel încât să putem să ajungem cu lucrările la termenul de finalizare din 2027”, a declarat pentru TVR slt. Mihaela Haimana, ofițer specialist în cadrul biroului de infrastructură.

FOTO: captură video TVR

FOTO: captură video TVR

Pista este doar prima etapă a unui proiect ambițios, care va transforma baza într-un hub militar complet, capabil să susțină întreaga escadrilă de 58 de F-16 și operațiuni NATO în flancul estic.

Facilități logistice și sociale

Investiția de aproximativ 2,5 miliarde de euro include construirea pistei, a turnului de control, a hangarelor și a zonelor de parcare pentru aeronave, precum și clădirile administrative ale escadrilelor. În etapele următoare vor fi construite locuințe pentru militari, școli, grădinițe și un spital.

Baza va ocupa o suprafață totală de aproximativ 2.800 de hectare, cu un perimetru de 30 de kilometri, și va putea găzdui permanent până la 10.000 de militari și familiile acestora. Infrastructura include hangare pentru mentenanță, depozite de muniție, sisteme avansate de radionavigație și facilități urbane complete.

Strategia pe termen lung

Pe termen lung, până în 2040, Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu este proiectată să devină cea mai mare bază NATO din Europa, depășind-o pe cea de la Ramstein din Germania.

Ea va susține operațiuni complexe, va găzdui întreaga flotă de F-16 și va oferi facilități complete pentru personalul militar și familiile acestora, consolidând rolul României în securitatea flancului estic NATO.

Reamintim că, începând cu ora 12, are loc o ședință de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocată de președintele Nicușor Dan, pentru a discuta cererea SUA de a trimite noi capabilități militare, inclusiv avioane F-16, pe teritoriul României, în contextul războiului din Orientul Mijlociu.

În cadrul reuniunii vor fi analizate atât riscurile de securitate regională, cât și posibilele implicații economice ale conflictului asupra pieței petroliere.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 SUA a cerut Israelului să nu mai atace unele obiective din Iran. Motivele îngrijorării Washingtonului

5 Forțele Aeriene ale Ucrainei confirmă pierderea colonelului Oleksandr Dovgach, comandant al Brigăzii 39 Aviație Tactică