
Curtea Constituțională respinge sesizarea AUR privind bugetul pe 2026. Partidul lui George Simion acuza acte normative „profund viciate”
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins joi, 26 martie, sesizarea depusă de AUR referitoare la neconstituționalitatea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026. AUR a solicitat blocarea intrării în vigoare a acestor acte normative, pe care le consideră „profund viciate”.
UPDATE 11.30 CCR respinge sesizările
Curtea Constituționale a României (CCR) respinge ambele sesizări ale AUR privind Legea bugetului de stat și a Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.
Știrea inițială
Alianţa pentru Unirea Românilor susține că bugetele au fost adoptate printr-o procedură abuzivă , care a limitat dezbaterea parlamentară și a redus rolul Legislativului la o formalitate. Într-un comunicat oficial, partidul acuză încălcări grave ale Constituției și afirmă că procesul legislativ a fost comprimat excesiv, legile fiind adoptate în doar câteva zile, fără o analiză reală a impactului economic și social.
„Aceste legi au fost adoptate cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept, printr-o procedură accelerată care a blocat dezbaterea reală în Parlament şi a redus rolul legislativului la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliţiei de guvernare”, arăta AUR într-un comunicat, citat de News.ro.
Printre principalele motive invocate în sesizare se numără lipsa transparenței și a consultării publice, dar și faptul că urgența adoptării bugetului ar fi fost generată chiar de întârzierea Guvernului în prezentarea acestuia. AUR atrage atenția că o lege cu impact asupra a milioane de cetățeni nu poate fi adoptată în grabă, fără o dezbatere amplă.
Formațiunea politică mai reclamă o fundamentare nerealistă a bugetului, bazată pe estimări considerate prea optimiste și care nu ar reflecta situația economică actuală. Potrivit AUR, aceste premise ar putea genera dezechilibre majore în execuția bugetară și ar afecta direct populația și economia.
Un punct central al sesizării îl reprezintă și presupusa încălcare a drepturilor sociale, în special prin neindexarea pensiilor conform prevederilor legale. AUR susține că această decizie afectează milioane de pensionari și contravine principiilor constituționale privind protecția socială și predictibilitatea legislativă.
De asemenea, partidul acuză Guvernul că a recurs la derogări repetate de la legislația fiscal-bugetară și că a ignorat avizele unor instituții consultative, precum Consiliul Economic și Social, precum și consultarea reală cu partenerii sociali.
„Totodată, AUR atrage atenţia că Guvernul Bolojan a recurs la derogări repetate de la legislaţia fiscal-bugetară, subminând stabilitatea cadrului legal şi creând un precedent periculos în administrarea finanţelor publice. În loc să respecte legea, coaliţia a ales să o ocolească”, subliniază AUR.
Prin sesizarea depusă, AUR cere Curții Constituționale să sancționeze aceste presupuse derapaje și să împiedice intrarea în vigoare a legilor bugetare pentru 2026.
CCR a stabilit termenul de judecată pentru această cauză în data de 26 martie, urmând să decidă dacă actele normative respectă sau nu prevederile constituționale.
Sursa: adevarul.ro

