Curtea de Conturi, loc de sinecuri pentru cei pensionați politic

Curtea de Conturi, loc de sinecuri pentru cei pensionați politic

Curtea de Conturi a ajuns un refugiu pentru veteranii din politică. Odată numiți într-o funcție de conducere au asigurat un mandat pe nouă ani, de unde pot lua lefuri lunare de peste 5.000 de euro.

Ilie Sârbu și Niculae Bădălău sunt printre politicienii ajunși la Curtea de Conturi FOTO Mediafax

Liderii Coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au adresat zilele trecute mesaje de apreciere față de Curtea de Conturi, la 30 de ani de la reînființarea ei, fiind subliniat rolul acesteia în „disciplina financiară a banului public”, dar și despre corpul profesioniștilor. Ce nu au spus liderii politici e că din conducere fac parte veterani politici sau oameni de încredere ai acestora, nu neapărat profesioniști care se țin departe de jocurile politice.

Lefurile sunt pe măsură, de peste 5.000 de euro lunar (aproximativ 25.000 de lei), adică aproape dublu față de președintele Klaus Iohannis. Cei doi vicepreședinți ai Curții de Conturi au ani mulți de politică. Ilie Sârbu, parlamentar PSD cu trei mandate la activ și socru al lui Victor Ponta, a fost mult timp un cunoscut al jocurilor de culise. 320.657 de lei i-au intrat în conturi în 2021 de la instituția unde e vicepreședinte, ceea ce înseamnă o medie lunară de 26.700 de lei (5.450 de euro). Celălalt vicepreședinte, Vasile Cosmins Nicula, a câștigat și el trei mandate de parlamentar din partea PSD, dar pe ultimul l-a părăsit la jumătate, ca să poată fi numit la Curtea de Conturi. Și el a avut o medie lunară a indemnizației de aproximativ 5.500 de euro (27.000 de lei).

„Inginerul“ de la Curte

Și la Autoritatea de Audit a Curții de Conturi, unul dintre vicepreședinți, Niculae Bădălău, a avut trei mandate de parlamentar PSD. Fostul lider al PSD Giurgiu a ajuns la Curtea de Conturi după ce a fost modificată legea de organizare a instituției, astfel încât să fie acceptați și cei cu studii de inginerie, pentru că nu corespundea cerințelor pentru o asemenea poziție în stat. Numirea a avut loc în 2020, după ce, în 2017, Liviu Dragnea a refuzat. 26.500 de lei e media lefei lunare încasate de Bădălău în 2021.

Tot la categoria funcțiilor de președinte și vicepreședinte sunt și personaje foarte apropiate de liderii politici. Mihai Busuioc (președintele Curții de Conturi) și Florin Tunaru (vicepreședinte Autoritatea de Audit) au fost oameni de încredere ai lui Liviu Dragnea, ultimul timp de aproape două decenii. Busuioc a avut o indemnizație lunară medie în 2021 de 5.700 de euro, în timp ce Tunaru de 5.500 de euro.

Alți foști politicieni

Și în rândul consilierilor mai sunt foști politicieni, unii cu multe mandate în Parlament. Ion Călin a avut patru mandate de deputat din partea PSD, înainte de Curtea de Conturi. Claudia Boghicevici a avut două mandate în Parlament, din partea PDL, apoi PNL. Nu în ultimul rând, Sorin Lazar a avut un singur mandat de deputat din partea PSD, însă anterior a avut alte funcții unde politicul avea un cuvânt greu de spus.

Curtea de Conturi controlează modul în care sunt cheltuiți banii de către instituțiile statului, putând fi trasă la răspundere pentru activitatea sa doar de către Parlament. Conducerea instituției are rolul de a controla toate activitățile Curții. Următoarele numiri la Curtea de Conturi vor avea loc în 2023.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”